Islanda așteaptă o erupție vulcanică. Peste 500 de cutremure au avut loc în Peninsula Reykjanes

Autor: Bianca Vidoi
Actualizat: 14 nov 2023, 15:43

Peste 1.000 de cutremure s-au resimțit în Peninsula Reykjanes 

Sursa: Unsplash

În Peninsula Reykjanes au avut loc peste 500 de cutremure la suprafață, motiv pentru care specialiștii așteaptă o posibilă erupție vulcanică.

Peste 500 de cutremure s-au resimțit în Islanda ieri, în sud-vestul peninsulei Reykjanes, iar deși intensitatea acestora a fost mai mică față de seismele din zilele precedente, este încă așteptată erupția vulcanul Fagradalsfjall. 

Vineri s-a declarat stare de urgență după peste 1.000 de cutremure resimțite

Islanda a fost luată prin surprindere de peste 1.000 de cutremure ce s-au resimțit în ultimele zile în Peninsula Reykjanes, iar aceste seisme au ridicat îngrijorări cu privire la o posibilă erupție vulcanică în această regiune.

Planurile de evacuare au fost deja puse în aplicare în satul Grindavik, un sat ce are o populație de aproximativ 4.000 de locuitori, persoane ce au fost nevoite să părăsească vineri locul în care locuiau. Acest sat se află la trei kilometri sud-vest de regiunea în care au fost înregistrate vineri o serie de cutremure. 

„Șeful poliției naționale(...) a declarat stare de urgență pentru apărarea civilă din cauza activității seismice intense în Sundhnjukagigar, la nord de Grindavik”, a anunțat autoritatea de apărare civilă într-un comunicat, relatează hotnews.ro

Citește și: Vulcanul Etna a erupt. Ploaie cu cenușă în orașul Catania din Sicilia

Locuitorii ce au fost nevoiți să părăsească satul au explicat că s-au simțit rău de la seismele repetate ce au avut loc în ultimele zile, dar au și auzit sunete neobișnuite de sub case în timp ce erau evacuați din locuințe. Oamenii au fost încurajați să stea în oraș doar pe parcursul zilei, urmând ca noaptea să elibereze orașul din motive de siguranță.

Persoanele ce își doresc să se întoarcă în satul natal trebuie să o facă doar în cazul în care vor să salveze animalele de companie, medicamentele sau documentele importante.

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

O navă de patrulă, denumită Thor, a fost trimisă în satul Grindavik „din motive de siguranță”, de către autoritatea de protecție civilă. Pentru a minimaliza numărul persoanelor ce pot fi rănite în urma unui posibil seism, un obiectiv turistic atractiv pentru vizitatori, „Laguna Albastră”, a fost închis încă de joi.

Vineri au avut loc două seisme importante, cel mai puternic având o magnitudine de 5,2, ce au fost resimțite până în capitala Reykjavik, oraș situat la aproximativ 40 de kilometri distanță față de satul Grindavik.

Islanda așteptă o posibilă erupție vulcanică

Mii de oameni au fost nevoiți să părăsească un mic sat din Islanda pentru a se pregăti în cazul unei posibile erupții vulcanice ce ar putea să aibă loc. Specialiștii așteaptă ca rocile ce au fost folosite pentru crearea țării, din căldura nucleului Pământului, să iasă la suprafață chiar în zilele următoare, ceea ce ar crea cea mai recentă explozie dramatică din această zonă.

Citește și: Cutremur în România. Unde a avut loc și ce magnitudine a înregistrat seismul

Vulcanul Fagradalsfjall are o vechime de peste 800 de ani, perioadă în care acesta a fost adormit, până în anul 2021, atunci când a erupt violent. Din acel moment au avut loc două erupții, în aceeași zonă, însă în acest moment specialiștii cred că nivelul de lavă la suprafață este mult mai mare, fiind considerată o atracție turistică în primele șase luni de la erupție.