În fiecare an, în Ajunul Crăciunului, românii își împodobesc bradul, dar cine este persoana care a adus această tradiție și în România?
Istoria bradului împodobit de Crăciun
Cele mai vechi obiceiuri legate de împodobirea bradului vin din Roma Antică, atunci când casele locuitorilor erau împodobite cu crenguțe de brad în timpul sărbătorilor. Bradul, de obicei, era atârnat de tavan cu vârful în jos, un obicei care nu a putu fi descifrat în prezent.
Primul brad împodobit oficial a apărut în anul 1510, la Riga în Lituania, iar în anul 1521 prințesa Helene de Mecklenburg a adus la Paris obiceiul împodobirii bradului, după ce s-a căsătorit cu ducele de Orleans, iar primul brad împodobit într-o piață publică a fost în 1605, în Strasbourg, fiind ornat cu mere roșii și tot în același an la Breslau, ducesa Dorothea Sybille von Schlesian împodobește primul brad, în același mod în care îl împodobim şi astăzi.
Citește și: Ce nu trebuie să-ți lipsească din casă de Crăciun și Anul Nou. E semn de mare noroc și prosperitate
În Statele Unite ale Americii, primul brad a fost împodobit odată cu venirea coloniștilor germani, care s-au stabilit în Pennsylvania şi cu mercenarii plătiți să lupte în Războiul de Secesiune, iar în anul 1804, soldații din Fort Dearborn au tăiat brazi din pădure cu care şi-au decorat barăcile în timpul sărbătorilor de iarnă, dedicate Nașterii Mântuitorului.
În Anglia această tradiție a apărut în anul 1841 atunci când prințul Albert a dăruit un exemplar soției sale, celebra regină Victoria, şi l-a instalat la castelul Windsor, iar în vârful bradului era pus un înger înlocuit, ulterior, cu o stea, pentru a aminti de steaua văzută de cei trei magi veniți de la răsărit.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
În statul Alabama a fost legalizată pentru prima dată această tradiție în anul 1836, iar în anul 1878 au apărut primele globuri confecționate din sticlă argintată de Thuringia iar în anul 1882, după patentarea becului electric de către Thomas Edison, Eduard Johnson, un prieten al acestuia, a realizat prima împodobire a bradului de Crăciun cu beculeţe colorate care au înlocuit lumânările.
Cine a adus tradiția împodobirii bradului în România
Primul brad împodobit în România a fost în anul 1866, odată cu sosirea dinastiei Hohenzoller în Țările Române care a dus la introducerea de noi tradiții, inclusiv de Crăciun. Potrivit istoricilor, primul brad împodobit în România a fost chiar la curtea Regelui Carol I.
Împodobirea pomului de Crăciun a devenit cel mai emoționant ritual al Sărbătorilor de iarnă. Toată familia se strânge în jurul bradului şi aproape fiecare dintre noi are cu siguranţă un glob preferat. Însă, românii împodobesc bradul de Crăciun abia din 1866, obicei adus de Regele Carol I, din Germania.
Citește și: Semnificația bradului împodobit. Idei de decorațiuni handmade pe care să le faceți împreună cu cei dragi
Oamenii bogați din București nu au stat prea mult pe gânduri și au adoptat imediat obiceiul. Astfel că, începând cu acel an, tradiția bradului de Crăciun s-a răspândit repede din casă în casă, pomul împodobit devenind una dintre cele mai importante tradiții ale sărbătorilor de iarnă, la fel ca în Occident.
Sursă: ro.wikipedia.org