Vedeta a împărtășit un mesaj deosebit cu ocazia zilei de naștere a acestuia, alături de o fotografie rară care subliniază relația apropiată dintre ei.
Mesajul transmis de Iulia Vântur
Românca l-a numit pe Salim Khan „una dintre persoanele preferate din întreaga lume”, cuvinte ce exprimă recunoștința față de acesta pentru sprijinul acordat încă de la începuturile sale în India.
„La mulți ani, uneia dintre persoanele mele preferate din întreaga lume. Cel care m-a făcut să mă simt ca acasă în India. Sunt pentru totdeauna recunoscătoare legendarului Salim Khan. Cel care a creat cea mai frumoasă și puternică moștenire- cea a unei familii iubitoare și unite.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?
Salim Khan, renumit scenarist și figură respectată în industria filmului indian, s-a dovedit a fi un adevărat mentor pentru Iulia. Acesta a ajutat-o să se simtă „ca acasă” într-o țară unde cultura și obiceiurile sunt diferite de cele ale Europei.
Stabilită de peste un deceniu în India, Iulia Vântur a reușit să-și construiască o carieră impresionantă în industria muzicală. Cea mai recentă piesă a sa, inclusă pe coloana sonoră a unui serial indian de succes, i-a adus recunoaștere internațională. Performanța sa artistică a culminat cu o invitație prestigioasă de a cânta pe scena faimoasei Wembley Arena, un moment ce confirmă consacrarea sa ca artistă.