Johnny Hachem este un compozitor și pianist libanez-ucrainean de renume mondial, care a cântat în Europa, Asia și Orientul Mijlociu. El este deținătorul a multor premii internaționale dintre care fac parte:
- Premiul internațional pentru cea mai bună compoziție pentru pian, de la Worldwide Tweets, SUA, din 28 martie 2022
- Premiul al 3-lea din 2021, la concursul internațional "Classic Pure Vienna Music Competition", Austria
- Premiul international din 2009 pentru compoziția muzicală la Conferința Internațională de Compoziție Cergy-Pontoise, Franța.
Muzica sa este redată și la radio, fiecare piesă spune o poveste, un vis și creează un sentiment special. El însuși spunea că "frumusețea absolută a muzicii este capacitatea artistului de a improviza și de a transforma sentimentele, gândurile și înțelepciunea în sunete".
De exemplu, una dintre compozițiile sale renumite "Bătălia de la Sidim" este un adevărat poem ce exprimă o poveste din Biblie din "Vechiul Testament". Pentru a crea o astfel de piesă, el a fost câteva zile pe Valea Mării Moarte, spre Iordania și Israel și a compus piesa în funcție de ceea ce a simțit, pentru că și-a dorit ca muzica lui să exprime cât mai sincer sentimentele pe care le-a avut în locurile sfinte. Această piesă orchestrală a fost interpretată la Filarmonica din Liban, la Filarmonica din Lublin și de Orchestra Simfonică din Torun (cel mai important centru cultural al Poloniei).
Despre muzica sa minunată s-a spus că te poate duce într-o altă lume, simți că poți trăi cele mai bune sentimente în timp ce o asculți. Ea îi face pe oameni să se simtă mai bine, să aibă o stare de armonie. Prima sa piesă a fost "Parole Des Instruments", pe care a compus-o când era foarte tânăr.
Johnny Hachem captivează oamenii din întreaga lume prin genul său neoromantic, care imbină romantismul clasic cu elemente moderniste. După cum el însuși spunea: "Muzica mea se bazează în mare măsură pe stilul neoromantismului, cu unele elemente moderniste". Un exemplu este compoziția sa Jacob & Rachel "The Love Story", care este interpretată și de Eclectic Sound Orchestra și dirijată de Serhiy Lykhomanenko.
Acest compozitor a devenit renumit prin complexitatea genului său fantastic, a participat ca solist la diverse concerte și mari festivaluri internaționale, care au avut loc în țări precum Ucraina, Liban și Elveția.
Johnny Hachem a fost în numeroase turnee, în întreaga lumea. El a cântat pe scară largă la pian, în Franța, Polonia, Austria, Iordania, Germania, Spania, Anglia, România, Belarus, Olanda, Lituania, Coreea de Sud, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Qatar. Preferata sa dintre toate este însă Elveția unde a susținut concerte importante "Adliswil" și "Seen".
Johnny Hachem este și compozitor de muzică de film. El a creat muzică clasică la filmul documentar al lui Carmen Labaki: "I Knocked on the Temple’s Door".
Johnny Hachem se definește ca un compozitor de muzică clasică, ce acum își dedică cariera promovării păcii și unității și își îndeplinește acest vis prin turneele sale, pe care le face în diferite țări ale lumii. El este un promotor al Păcii cu muzica sa. Puteți afla mai multe lucruri despre activitatea lui pe site-ul: http://johnnyhachem.com/.
Deși sunt vremuri stresante și imprevizibile, totuși Johnny Hachem vrea să aducă oamenilor prin creațiile lui o stare de bine și de relaxare, el dorește pur și simplu să schimbe lumea cu muzica sa. Piesele compuse de el sunt uluitoare, reușesc să încânte oamenii, să-i facă să simtă vibrații minunate și să-i poarte cu gândul în regiuni ale poeziei adevărate.
Acest strălucit muzician dă dovadă de o mare sensibilitate, asta se vede imediat în muzica lui deosebită, care conduce sufletul în locuri ce par a transcende conștiința obișnuită și a deschide inima spre infinit. Muzica sa este superbă, pare că alternează momente de iubire universală cu momente de poezie și armonie perfectă.
Oamenii au nevoie de muzică, de relaxare, pentru că trăiesc într-o lume ce pare suprarealistă, pe care până acum nu și-au imaginat că o vor trăi. Acum prioritatea este sănătatea, iar muzica poate oferi oamenilor o stare de bine, mai ales celor care își dedică timp și energie în căutarea armoniei.