Județul în care pensionarii vor primi sumele restante în lunile noiembrie și decembrie! Care este situația în restul țării, după recalcularea pensiilor

Autor: Diana Ghita

Unii pensionari au fost anunțați când își vor primi, oficial, diferența de bani

Sursa: Pexels.com

Pensionarii care nu au primit încă sumele prevăzute în deciziile de recalculare a pensiilor emise de Casa Județeană de Pensii (CJP) Alba vor primi banii cuveniți în lunile noiembrie și decembrie.

Anunțul conform căruia pensionarii își vor primi în lunile următoare drepturile restante a fost făcut joi, 17 octombrie 2024, de conducerea Casei Județene de Pensii Alba, într-un comunicat oficial.

În județul Alba sumele restante vor fi virate până la sfârșitul anului 2024

Plățile întârziate sunt rezultatul unor procese complexe de recalculare a dosarelor de pensii, în conformitate cu prevederile legii 360/2023 privind sistemul public de pensii.

CJP Alba a precizat că a fost instalată o nouă funcționalitate pe platforma de producție pentru a permite comunicarea la plată a sumelor restante. Astfel, pensionarii ale căror drepturi nu au fost încă virate vor primi diferențele până cel târziu în decembrie.

Spre deosebire de CJP Alba, alte Case Județene de Pensii nu au oferit termene clare pentru plata sumelor restante. De exemplu, CJP Ilfov a transmis, prin intermediul unui comunicat, faptul că disfuncționalitățile identificate vor fi remediate „în cel mai scurt timp posibil”,

fără a oferi o dată exactă.

Citește și: Legea pensiilor din România a ajuns în Parlamentul European. Cine sunt românii ale căror pensii vor putea fi din nou recalculate

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Statul român oferă suma de 700 de lei pentru femei! Care sunt criteriile necesare?

Ce a transmis Daniel Baciu despre plata drepturilor restante, în urma recalculării pensiilor

În schimb, șeful Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a declarat, recent, într-un interviu pentru România TV, că toate deciziile restante vor fi comunicate pensionarilor până la finalul lunii octombrie, iar sumele vor fi acordate retroactiv, începând cu 1 septembrie 2024.

„Suntem in grafic, trebuie ca până la final de lună toți pensionarii să primească aceste decizii cu drepturile aferente lunii septembrie.

E vorba de acele decizii mai grele care necesită atenție, dosare complexe, cu mai multe recalculări, dosare cu grupe. Undeva sub 100 mii decizii avem pana acum și până la final de lună transmitem cu tot cu drepturile restante cu data de 1 septembrie”,  a declarat președintele CNPP la sfârșitul săptămânii trecute.

Citește și: Aproximativ 100.000 de decizii de recalculare a pensiilor urmează să fie emise și transmise românilor: Președintele Casei de pensii „Este o veste bună, cei care sunt în această categorie, vor primi niște bani suplimentari”

De asemenea, Cristiana Dumitrescu, şefa Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti, citată de  romaniatv.net, a declarat că beneficiarii urmează să primească diferențele retroactiv, într-o singură tranșă, până în luna noiembrie. În București aproximativ 700 de pensii au fost greșit recalculate.

„Se vor emite decizii de revizuire, avem până acum în jur de 1.900 de cereri, dar nu toate se soluționează prin revizuire.

Aceste decizii au fost emise ulterior datei recalculării pensiilor pe luna septembrie, aceste deferențe se achită în cel mai scurt timp. Îi primesc retroactiv, într-o singură tranșă, încercăm în octombrie”,  a transmis Cristina Dumitrescu.