Jurnalistă de 32 de ani dispărută fără urmă. Ultimul mesaj postat de aceasta a stârnit îngrijorare în rândul familiei tinerei

Autor: Laura Macovei

Jurnalista de 32 de ani a dispărut fără urmă de 10 zile

Sursa: Instagram

O jurnalistă britanică în vârstă de 32 de ani, Charlotte Peet, a dispărut fără urmă în Brazilia, fapt ce a stârnit îngrijorare atât în rândul apropiaților, cât și al autorităților, care o caută cu disperare.

De zece zile, familia și prietenii acesteia încearcă să o contacteze fără succes, iar ultimul său mesaj ridică semne de întrebare în anchetă.

Citește și: Ea este Petronela, românca dispărută fără urmă în Italia. Femeia, în vârstă de 46 de ani, a fost văzută pentru ultima oară în noaptea de revelion

Ultimul mesaj misterios trimis de Charlotte

Potrivit publicației Mirror, Charlotte Peet a trimis un mesaj unei prietene din Rio de Janeiro pe 8 februarie, întrebând dacă are un loc unde să stea. Prietena a răspuns negativ, iar de atunci, jurnalista nu a mai dat niciun semn de viață. Câteva zile mai târziu, familia sa a semnalat dispariția, neputând să o contacteze în niciun fel.

Cazul este investigat de Divizia a 5-a pentru Persoane Dispărute a Departamentului de Stat pentru Omucideri și Protecția Personală (DHPP).

Până în prezent, autoritățile nu au făcut publice detalii despre progresul anchetei, însă se concentrează pe traseul jurnalistei și ultimele sale interacțiuni.

„Asociația Presei Străine din Brazilia (ACIE) dorește să își exprime public îngrijorarea cu privire la dispariția jurnalistei britanice Charlotte Alice Peet, în vârstă de 32 de ani, și să își arate solidaritatea față de familia și prietenii ei. Ea a dispărut în Brazilia acum 10 zile.

Cazul a fost inițial înregistrat la Centrul de Asistență pentru Turiști din Rio de Janeiro pe 17 februarie, înainte de a fi transferat la Sao Paulo, care este ultimul loc în care Charlotte ar fi trebuit să fie înainte de a dispărea.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Casa Națională de Pensii oferă pensionarilor bilete de tratament! Vestea cea mare a fost dată

Charlotte a petrecut mai mult de doi ani în Rio de Janeiro, unde a lucrat ca și corespondent freelance. După ce s-a întors la Londra, ea a revenit în Brazilia în noiembrie anul trecut, iar pe 8 februarie a contactat o prietenă din Rio prin WhatsApp. Ea a spus că se află în São Paulo și intenționa să meargă la Rio și avea nevoie de un loc unde să stea.

Prietena i-a răspuns spunând că, din păcate, nu o poate găzdui.

Câteva zile mai târziu, familia lui Charlotte din Marea Britanie a contactat această prietenă spunând că a pierdut legătura cu ea. Pentru a ajuta la căutarea în desfășurare a lui Charlotte, aceștia au furnizat informații despre zborul ei către Brazilia, precum și o fotografie din pașaport. Fiind jurnalistă freelance, Charlotte cunoștea câțiva dintre corespondenții străini care sunt membri ai Asociației Presei Străine din Brazilia”,   a transmis președintele asociației, Edmar Figueiredo, un jurnalist brazilian de televiziune, într-un

comunicat.

O carieră de succes în jurnalism

Charlotte Peet are o vastă experiență în domeniul jurnalistic, fiind colaboratoare pentru instituții de prestigiu precum Al Jazeera, The Times și Evening Standard. De asemenea, a apărut la BBC World Service și a fost recunoscută de Lonely Planet ca expertă în călătorii.

În prezent, lucra ca jurnalistă freelance și se descria ca fiind fluentă în limba portugheză.

Familia și prietenii lui Charlotte sunt profund îngrijorați și fac apel la orice persoană care ar putea avea informații despre locul unde s-ar putea afla jurnalista.