Kanal D, lider absolut de audiență cu Știrile Kanal D de la 12:00

Autor: Andreea Buinoschi
Actualizat: 09 aug 2023, 11:46

Ediția de prânz a Știrilor Kanal D de ieri a înregistrat o cotă de piață de aproape 20% pe targetul Comercial

Marți, 8 august, Kanal D a fost lider incontestabil în audiențe, cu Știrile Kanal D, ediția de la ora 12:00, pe toate segmentele de public monitorizate, conform datelor furnizate de Kantar Media România. Sute de mii de români au ales postul TV Kanal D, pentru a-și însuși porția de informație, din cadrul Știrilor Kanal D, ediția de prânz, prezentată de Cristina Dorobanțu.

Kanal D a fost lider de audiență, ieri, 8 august

Astfel, în intervalul 12:00-13:00, Kanal D a fost prima opțiune a telespectatorilor, înregistrând 1,5% puncte de rating și 19,3% cotă de piață, pe targetul Comercial, (21-54 Național ABCD), 2,4% rating și 17,2% cotă de piață, în rândul publicului din întreaga țară, și 1,8% rating și 13,3% cotă de piață, în rândul publicului de la orașe, surclasând astfel stațiile concurente.

Citește și: Exclusiv! Cristina Dorobanțu, mai sinceră ca niciodată: "În acest moment al vieții mele sunt singura și mi-e bine așa"

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

O medie de peste 414.000 de telespectatori din întreaga țară  au urmărit ieri Știrile Kanal D, în intervalul sus-menționat, minutul de aur fiind înregistrat la 12:15, când 469.000 de telespectatori s-au aflat în fața micilor ecrane, urmărind ediția de prânz a buletinului informativ de la Kanal D.