Kaya din serialul Prețul fericirii, un soț devotat și un tătic grijuliu, dincolo de platourile de filmare! Iată ce familie frumoasă are celebrul actor Barış Kılıç

Author: Daniela Iliuta
Actualizat: 12 apr 2023, 11:27
Foto(6)

Chipeșul Kaya din serialul Prețul fericirii, surprins alături de soție și de cei doi copii ai lor! Celebrul actor Barış Kılıç adoră să petreacă mult timp în prezența celor mai iubite persoane din viața lui! Iată cel mai frumos tablou de familie!

Barış Kiliç are 45 de ani și se numără printre cei mai talentați și carismatici actori ai Turciei. În cele peste două decenii de activitate în domeniul actoriei, chipeșul Barış a cucerit publicul din Turcia și din străinătate încă de la primele sale roluri jucate în producții de excepție, care i-au adus mari succese în carieră, multe distincții, dar și notorietatea mult râvnită.

Kaya din serialul Prețul fericirii, un soț devotat și un tătic grijuliu, dincolo de platourile de filmare

Barış Kiliç s-a născut în anul 1978, în orașul Erguvan, provincia Malatya, în Turcia, într-o familie înstărită, în sânul căreia a primit o educație aleasă și a fost mereu sprijinit în alegerile sale. Părinții săi, de profesie economiști, i-au îndrumat pașii către domeniul Economiei, pentru a duce tradiția familiei mai departe. Astfel, la vârstă majoratului, Barış Kiliç a decis să se înscrie, la îndemnul părinților săi, la Facultatea de Științe Economice, în cadrul Universității din Istanbul, pe care a absolvit-o cu succes în anul 2000.

La scurt timp însă, carismaticul tânăr a hotărât să plece în America, unde a urmat câteva cursuri de limba engleză și după o perioada a revenit în Turcia, unde s-a reorientat către marea lui pasiune, actoria, lăsând în urmă domeniul pentru care se pregătise în timpul facultății.

Citește și: Ce a facut chipesul Baris Kilic, actorul din „Pretul fericirii”, cu primii bani castigati?

Citește și: Ender și Kaya aleg să divorțeze fără să spună cuiva motivul real pentru care au făcut acest pas. Vezi online live episodul 80 al serialului “Prețul Fericirii”, începând cu ora 20:00

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Dornic să își pună în practică abilitățile actoricești și să își vadă împlinit visul de a deveni un actor cu adevărat, Barış Kiliç s-a înscris la un program de master în actorie pe care l-a absolvit cu brio,

în anul 2003, între timp a filmat și în câteva spoturi publicitare. Iar în 2004 a primit și prima propunere de a juca într-un serial turcesc, Bütün Çocuklarım, care a însemnat și un prim pas către carieră strălucită de astăzi. Au urmat multe roluri în seriale și filme importante ce i-au adus un plus de notorietate și l-au propulsat treptat în topul celor mai apreciați actori ai Turciei. În anul 2018, Barış acceptat să joace rolul Kaya, în serialul Prețul fericiri, care a reprezentat o mare reușită pe plan profesional.

Dincolo de carieră presărată cu multe succese, Barış Kiliç este un bărbat fericit și împlinit și pe plan personal deoarece are o familie superbă. Celebrul actor trăiește o frumoasă poveste de iubire alături de Ayşegül Kılıç, care i-a deveni soție în anul 2007 și i-a dăruit doi copii minunați, ce le-au pecetluit căsnicia și le-au adus mare fericire și împlinire.