Kerem Bürsin are doar 34 de ani însă a reușit să acumuleze mari succese în carieră să, în cei peste 14 ani de experiență pe platourile de filmare. Cu un talent desăvârșit, o carisma aparte și o ambiție de fier, Kerem Bürsin a cucerit publicul din Turcia și treptat și pe cel din străînătate, care l-au admirat în rolurile sale magistral interpretate în seriale și filme de succes.
Kerem Bürsin, pe aceeași scenă cu unul dintre cei mai mari actori de la Hollywood
Kerem Bürsin s-a născut în anul 1987, în Istanbul. În anul 2000, pe când avea doar 13 ani, Kerem s-a mutat cu familia lui mai întâi în Scoția, iar apoi în 2002, la vârsta de cincisprezece ani, au plecat plecat în SUA și s-au stabilit în Texas.
După ce a absolvit facultatea, s-a mutat în Los Angeles și a început să joace pe scenele teatrelor. Tânărul Kerem a venit în Turcia cu bunica în fiecare an în vacanțele de vară.
De curând, celebrul actor Kerem Bürsin a participat la în Spania, la Festivalul de Film Malaga, aflat la ediția a 25-a, datorită rolului jucat în serialul „Sen çal kapımı/Bate la uşa mea”, alături de superbă actrița Hande Erçel, care i-a devenit între timp iubita și în viață reală, însă la începutul acestui an au decis să se despartă.
Potrivit viatacuaromadecafea.com, în zilele petrecute în Malaga, Kerem Bürsin a fost și la musicalul „Company„ unde îndrăgitul actor turc s-a întâlnit cu Antonio Banderas, cel pe care îl consideră unul dintre idolii copilăriei sale. Tânărul actor a fost de-a dreptul fascinat să-l întâlnească în carne și oase pe celebrul Antonio Banderas și mai mult decât atât cei doi au și purtat o discuție interesantă. Cei doi actori au publicat ulterior pe paginile lor de socializare câteva imagini inedite.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12