Keremcem și Özgü Kaya s-au cunoscut pe platourile de filmare ale serialului Dragoste și secrete, în care au jucat rolurile principale și de atunci au rămas buni prieteni și în viață reală. De curând cei doi actori s-au reîntâlnit pentru prima dată față în față, după trei ani de la încheierea filmărilor, în cadrul unui eveniment monden în Istanbul.
Keremcem și Özgü Kaya, protagoniștii serialului Dragoste și secrete, revedere emoționantă
Cu trei ani în urmă, Keremcem (44 de ani) și Özgü Kaya (26 de ani) jucau împreună pe aceleași platouri de filmare, în distribuția serialului Dragoste și secrete (Kimse bilmez), în care au fost colegi vreme de aproape un an. Cei doi actori au legat atunci o frumoasă prietenie și au colaborat de minune pe toată durata filmărilor.
De curând, Keremcem și Özgü Kaya s-au reîntâlnit după trei ani, în cadrul unui eveniment monden la care au participat și s-au bucurat enorm să stea din față în față și să își povestească prin ce experiențe profesionale au mai trecut în ultima vreme. Cei doi actori s-au bucurat enorm și abia și-au stăpânit emoțiile. Aceștia și-au dorit să le împărtășească și fanilor din mediul virtual bucuria reîntâlnirii lor și au publicat pe conturile lor de socializare o imagine în care apar împreună.
„Keremcem, frumoasă coincidență!”, a scris actrița Özgü Kaya în dreptul imaginii, potrivit viatacuaromadecafea.com
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
În prezent, superba și talentata Özgü Kaya este implicată într-un nou proiect de succes, producția care se difuzează deja la Kanal D în Turcia, intitulată Üç Kız Kardeş (Trei surori), o ecranizare după romanul actriței İçlal Aydın. Iar din toamna această va începe sezonul al doilea pe care publicul îl așteaptă cu nerăbdare. Pe de altă parte, Keremcem a anunțat lansarea unui nou album însă cu siguranță va mai reveni și pe platourile de filmare în curând.