Gökhan Alkan are doar 35 de ani și cu toate acestea a reușit să cucerească publicul din Turcia și de peste hotare încă de la primele sale roluri jucate în producții de excepție, datorită talentului desăvârșit și a carismei sale aparte. În cei peste zece ani de activitate intensă pe platourile de filmare, tânărul actor a jucat în multe seriale și filme, care i-au adus succes și celebritate. Publicul din România l-a cunoscut in serialul Prețul fericirii, in care a dat viata personajului Kerim. Dincolo
Kerim din serialul Prețul fericirii, pasiune uluitoare, dincolo de actorie
Gökhan Alkan s-a născut în anul 1987, în Istanbul, într-o familie înstărită în sânul căreia a primit o educație exemplară și principii bune de viață.
Însă treptat a realizat faptul că nu va putea renunța nici la marea lui pasiune pentru actorie și atunci s-a reorientat și către o școală privată de teatru, Müjdat Gezen Art Center Actor Studio, pe care de asemenea a încheiat-o cu brio, devenind astfel un actor cu drepturi depline.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
În anul 2010, Gökhan Alkan a debutat pe scena Teatrului Müjdat Gezen, iar apoi în anul 2016 a fost cooptat în primul proiect de televiziune, mai exact în serialul Seviyor Sevmiyor, care i-a deschis calea către carieră de succes de astăzi. In anul 2019 a fost cooptat in distribuția serialului Prețul fericirii, care de asemenea a însemnat un succes răsunător.
Dincolo de pasiunea uriașă pentru actorie, tânărul Gökhan a început încă din perioada liceului să cocheteze cu modelingul, devenind un fotomodel apreciat, iar de câțiva ani acesta a făcut o pasiune și pentru