Klaus Iohannis a promulgat legea și se aplică unui vechicul staționat pe domeniul public, în alte locuri decât drumul public, în afara spaţiilor marcate în acest scop, potrivit Știrile Kanal D.
Poliția locală poate ridica mașini parcate pe domeniul public
La începutul lunii noiembrie 2020, actul normativ a fost adoptat și modifică gospodărirea localităţilor urbane şi rurale.
Conform legii promulgate de Klaus Iohannis, asigurarea și păstrarea curățeniei și ordinii pe teritoriul localităților, buna gospodărire a acestora și respectarea normelor de igienă constituie o obligație fundamentală a autorităților administrației publice locale, a instituțiilor publice, operatorilor economici și a altor persoane fizice și juridice.
Așadar, legea promulgată de Klaus Iohannis prevede ca, “consiliile judeţene şi consiliile locale, precum şi primarii vor adopta şi vor dispune măsurile ce se impun pentru asigurarea participării persoanelor fizice şi juridice, a instituţiilor publice şi operatorilor economici, cu sau fără personalitate juridică, la realizarea acţiunilor de înfăptuire şi păstrare a curăţeniei în interiorul localităţilor şi în afara acestora, la efectuarea la timp a activităţilor gospodăreşti”.
Citeste si: Oficial! Devine obligatoriu pe stradă de vineri, 8 octombrie. Ce trebuie să facă toți românii
Prin urmare, dacă o mașină este parcată pe domeniul public, în afara spaţiilor marcate, Poliţia Locală poate dispune măsura ridicării vehiculului. Ridicarea vehiculelor constituie serviciu public şi se realizează pe durata a 24 de ore.
"In cazul nerespectarii obligatiei, daca un vehicul stationeaza pe domeniul public, in alte locuri decat drumul public, politia locala poate dispune masura tehnico-administrativa a ridicarii vehiculului. Ridicarea vehiculelor constituie serviciu public si se realizeaza, pe durata a 24 de ore", conform sursei mentionate.
Actul mai prevede faptul ca cel care conduce vehiculului este" direct raspunzator in situatia in care prezenta unor persoane fizice si juridice in vehicul nu este vizibila cu ocazia dispunerii sau punerii in executare a masurii tehnicoadministrative".
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Citeste si: Klaus Iohannis a făcut declarații despre situația pandemică și despre criza politică: ”Este o catastrofă”
Printe alte obligatii pe care le au institutiile publice, persoanelor juridice si fizice se numara:
"- depozitarea corespunzatoare a reziduurilor menajere, industriale, agricole, precum si materialele refolosibile, numai in locurile special amenajate sau autorizate de autoritatile administratiei publice locale.
- mentinerea curateniei trotuarelor, a partii carosabile, a locurilor publice si a locurilor de parcare pe care le folosesc.
- indepartarea zapezii si a ghetii de pe trotuarele din dreptul imobilelor pe care le au in proprietate si de pe locurile de parcare pe care le folosesc, potrivit normelor stabilite de consiliile locale;
- respectarea masurilor stabilite pentru asigurarea igienei publice si curateniei in localitati.
- asigurarea curatirii mijloacelor de transport si a utilajelor la intrarea acestora pe drumurile publice.
- curatarea si intretinerea santurilor, rigolelor si podetelor aferente proprietatii
- finalizarea constructiile incepute, pe baza autorizatiilor eliberate de primari, in conditiile si in termenele stabilite de acestea".