Klaus Iohannis, anunț oficial despre carantinarea Bucureștiului: "Propunerea de carantinare trebuie să vină de la..."

Author: Bianca Hriscu
Actualizat: 01 feb 2021, 20:15
Klaus Iohannis , președintele României
Sursa: Captură KANAL D

Bucureștiul este pe locul doi în ceea ce privește incidența cumulată a cazurilor de coronavirus în ultimele 14 zile la mia de locuitori, astfel că multe persoane s-au întrebat dacă este luată în calcul carantinarea Bucureștiului. Ce spune Klaus Iohannis?

Președintele României a susținut o conferință de presă în ziua în care România a înregistrat cel mai mare număr de cazuri noi de coronavirus, mai exact 4,848 de noi îmbolnăviri într-un interval de 24 de ore. Klaus Iohannis a răspuns întrebărilor venite din partea jurnaliștilor și a făcut precizări în legătură cu posibilitatea carantinării Bucureștiului.

Klaus Iohannis a explicat în ce măsură s-ar putea ajunge la carantinarea Bucureștiului 

Potrivit bilanțului făcut public de Grupul de Comunicare Strategică, în București, rata de infectare cu noul coronavirus a ajuns la 3,25 la mia de locuitori, ceea ce înseamnă că numărul cazurilor noi a crescut în ultimele zile. Bucureștiul ocupă locul doi în ceea ce provește incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile la mia de locuitori, pe prima poziție fiind județul Alba, unde rata de infectare a ajuns la 3,26 la mia de locuitori.

Citeste si: Ordonanta de urgenta: pacientii asimtomatici si simtomaticii fara comorbiditati vor fi tratati la domiciliu

Având în vedere că rata de infectare cu coronavirus a crescut în Capitală, autoritățile deja au impus noi restricții, însă s-a pus întrebarea dacă se va ajunge în punctul în care să se decidă carantinarea Bucureștiului pentru a preveni răspândirea virusului. Klaus Iohannis a făcut precizări în legătură cu acest subiect. Președintele României a spus că această decizie poate fi luată doar de specialiști, iar în momentul de față nu se impune o astfel de măsură.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

"Propunerea de carantinare, în primul rând, trebuie să vină de la experți, de la specialiști. Nu am auzit nicio propunere care vizează Capitala sau județe întregi. Am avut situații în care localități au fost carantinate și cu efecte destul de bune. Eu nu-mi doresc să ajungem la carantinarea Bucureștiului.", a spus președintele Klaus Iohannis, într-o conferință de presă, potrivit, digi24.ro.

Citeste si: Nelu Tătaru, declarații după ce România a ajuns la aproape 5000 de cazuri noi de coronavirus în 24 de ore: "Nu rămâne decât să..."

În cadrul conferinței de presă, Klaus Iohannis a vorbit și despre un posibil lockdown, șeful statului precizând că nu este luată în calcul această măsură. 

"Nu discutăm despre închiderea tuturor activităților, despre lockdown. Este nevoie să găsim un fel de a continua, cu toate că avem această pandemie. În această abordare încadrăm și continuarea democrației în România. Trebuie să avem grijă să creștem numărul de locuri la ATI la spitalele Covid. A închide țara nu e o soluție. Ce am face? Închidem țara 2 săptămâni, apoi iarăși o luăm de la zero. Trebuie să găsim un just echilibru. Ne vom întoarce la normalitate dacă avem grijă acum și dacă oamenii de știință reușesc să găsească un vaccin.", a spus Klaus Iohannis.