“Vreau să fiu foarte clar: dacă situaţia se va înrăutăţi şi datele vor arăta un număr galopant de infectări, care va duce la supraaglomerarea spitalelor, atunci nu voi ezita să declar din nou stare de urgenţă.
Să nu compromitem, aşadar, tot ce am realizat până acum cu mari sacrificii!”, a spus şeful statului la Palatul Cotroceni.
Citeste si: 1 iunie, deschiderea oficiala a litoralului romanesc. Terasele si restaurantele isi asteapta clientii
El a subliniat necesitatea purtării măştilor de protecţie în spaţiile publice şi a distanţării sociale.
“COVID-19 este o boală greu de combătut tocmai pentru că oamenii îi pot infecta pe ceilalţi fără să dezvolte simptome şi fără să fie conştienţi de riscul pe care îl reprezintă pentru semenii lor.
Această particularitate a bolii, care nu ne permite să ştim sigur cine e infectat şi cine nu, arată cât de important este să purtăm toţi măşti în spaţiile publice. Păstrând distanţarea socială şi purtând mască ne protejăm pe noi înşine, îi protejăm pe cei de lângă noi şi le uşurăm munca medicilor, cei aflaţi în linia întâi. Este fundamental să înţelegem că facem aceste lucruri nu de teama amenzilor, ci pentru că sunt spre binele nostru şi al celor de lângă noi. Nimeni nu poate spune cu precizie când vom depăşi această pandemie.
Ce ştim însă cu siguranţă este că depinde de fiecare dintre noi să facem ca acest lucru să se întâmple cât mai repede”, a conchis Iohannis.
Citeste si: Chinezii cred ca vor opri pandemia fara vaccin. Ce s-a descoperit
Citește si: Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Citeste si: Chinezii cred ca vor opri pandemia fara vaccin. Ce s-a descoperit