Vaccinarea publică a președintelui Klaus Iohannis va avea loc vineri, 15 ianuarie.
Klaus Iohannis a precizat că nici el, nici premierul Florin Cîțu nu au dorit să se bage în față, acesta fiind motivul pentru care nu au făcut încă vaccinul contra Covid-19.
„Nu cred că prin faptul că nu m-am vaccinat până acum, s-a produs vreo neîncredere în rândul oamenilor.
Campania de vaccinare până acum este un succes, chiar dacă unii vor să inducă altceva. La nivel european gradul de vaccinare de la noi ne poziționează pe locul 8. Ceea ce nu e rău deloc”, a declarat Klaus Iohannis.
Câte cadre medicale au fost vaccinate în etapa 1
În etapa 1 de vaccinare, cea destinată cadrelor medicale, s-a reușit vaccinarea a 125.000 de cadre medicale din 160.000.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
„Nu am să spun un procent de refuz. Atunci când vorbim de numărul de persoane vaccinate, circa 125.190, din datele din ziua precedentă, vorbim de persoane care au fost eligibile pentru vaccinare. Adică persoane care nu trecuseră prin infecţie, care nu aveau contraindicaţii. Care nu erau în izolare la domiciliu pentru că se aflau în cursul evoluţiei bolii. Pot să spun că avem 125.000 de persoane vaccinate dintr-un număr de 160000 de angajaţi în sistemul medical”, a declarat colonel medic dr.
Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid. Acesta a precizat că procentul de persoane vaccinate din personalul medical va ajunge la 70-80%.Președintele ales al Statelor Unite, Joe Biden, care își va prelua mandatul pe 20 ianuarie, s-a vaccinat în direct la TV la sfârșitul anului trecut pentru a-i încuraja pe cetățenii americani să se vaccineze.
Citeste si: Starea de alertă se prelungeşte! Care sunt interdicţiile pentru următoarele 30 de zile