Klaus Iohannis și omologul său din Bulgaria au semnat Parteneriatul Strategic astăzi! Ce presupune acest document

Author: Lavinia Medrea
Actualizat: 15 dec 2023, 04:15

Klaus Iohannis și omologul său din Bulgaria au semnat Parteneriatul Strategic astăzi

Sursa: Twitter Klaus Iohannis

România și Bulgaria au semnat un Parteneriat Strategic cu ocazia unei vizite oficiale efectuate de președintele nostru în Sofia, unde a fost primit de omologul său, Rumen Radev.

„Profundele mutații geostrategice de la granițele noastre, cu consecințe asupra regiunii extinse a Mării Negre, mai ales în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, ne impulsionează să conștientizăm necesitatea unei cooperări și mai strânse. Am convingerea că acest nou cadru de cooperare va duce la materializarea unor noi proiecte de interes bilateral și regional, inclusiv în dosare de interes comun în cadrul Uniunii Europene, al NATO și al altor foruri internaționale”, a declarat Klaus Iohannis, în conferința comună ulterioară semnării documentului. 

România și Bulgaria au semnat Parteneriatul Strategic

România și Bulgaria au semnat Parteneriatul Strategic
[Sursa: Twitter Klaus Iohannis]

Pe lângă Parteneriatul Strategic, Klaus Iohannis și Rumen Radev au discutat despre problema aderării la Schengen. 

„România și Bulgaria sunt pregătite pentru aderare- am dovedit-o prin acțiunile noastre- și acționează responsabil cele două state pentru protejarea spațiului Schengen.

În plus, chiar dacă extinderea nu este legată de migrația ilegală de la frontierele externe, noi ne-am exprimat disponibilitatea de a fi parte a soluțiilor pentru gestionarea acestei provocări. Recunoaștem problemele cu care se confruntă unele dintre statele membre, dar rezolvarea acestora se face în mod constructiv și prin dialog deschis, ca parte a abordării europene. Măsurile adoptate la ultimul Consiliu European sunt pași importanți în această direcție”, a precizat Klaus Iohannis.

Citește și: Victorie pentru Codin Maticiuc! Legea propusă de producător a ajuns spre promulgare la Klaus Iohannis: „Am crezut cu tărie ca pot schimba asta și am luptat”

„Am subliniat că Bulgaria este un aliat cheie al României în NATO și un partener esențial la Marea Neagră. Am discutat cu domnul Președinte Radev despre intensificarea cooperării bilaterale în domeniul securității.

În luna iulie ne vom întâlni la Vilnius pentru a evalua implementarea deciziilor adoptate la Madrid privind postura Aliată și pentru a agrea măsuri suplimentare relevante care să întărească securitatea Aliată și mai ales a Aliaților de pe Flancul Estic, cu accent pe Marea Neagră. Așadar, am convenit astăzi cu Președintele Radev că trebuie să lucrăm mai mult și mai bine împreună în scopul menținerii securității și a stabilității la Marea Neagră, care este de interes strategic pentru întreaga Alianță”, a declarat președintele României, despre nevoia de securitate în Marea Neagră, asigurată de cele două țări (n.r.: România și Bulgaria) în contextul războiului ruso-ucrainean.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Ce presupune Parteneriatul Strategic

Ce presupune Parteneriatul Strategic
[Sursa: Twitter Klaus Iohannis]

„Sunt încântat să fiu în Sofia şi să-l întâlnesc pe preşedintele Bulgariei Rumen Radev. Vizita de astăzi este un moment cheie în relaţiile noastre bilaterale pentru că vom ridica cooperarea bilaterală la cel mai înalt nivel, cel al Parteneriatului Strategic”, a transmis Klaus Iohannis, pe Twitter.

Citește și: A fost aprobată legea care instituie ziua de 9 mai ca Zi Națională a Oinei. Programul național „Redescoperă Oina” urmează să înceapă

Parteneriatul Strategic presupune următoarele:

  • întărirea dialogului politic dintre România și Bulgaria
  • încurajarea schimburilor economice și a cooperării transfrontaliere
  • îmbunătăţirea conectivităţii şi a infrastructurii dintre cele două ţări
  • promovarea proiectelor dedicate dezvoltării regiunii Dunării
  • asigurarea securităţii energetice şi promovarea energiei verzi
  • sporirea colaborării în domeniile apărării și securității (în contextul războiului Rusia-Ucraina), pentru asigurarea susținerii Kievului, întăririi Flancului estic al NATO și restabilirii unui climat de securitate în Marea Neagră.