Directorul Eduard Hellvig a vorbit în cadrul bilanțului activității SRI despre: pericolul știrilor false și despre cum pot fi combătute, dinamica amenințărilor din punct de vedere cibernetic și gestionarea valului de migranți.
Conform digi24.ro, acesta a vorbit și despre procesul prin care volumul de documente de arhivă, ce au fost preluate de la fosta Securitate, a fost predat către CNSAS și care, în prezent, nu mai reprezintă obiectul securității naționale.
„Privind retrospectiv la activitatea din anul precedent, pot afirma că SRI și-a îndeplinit misiunile în toate zonele de responsabilitate. Datele incluse în Raportul de evaluare, dar, mai ales, faptul că România este un stat sigur – inclusiv unul care poate oferi refugiu și sprijin celor care fug din calea războiului- sunt grăitoare în acest sens.
Fără a intra excesiv în detaliile activității, SRI a transmis în 2021 peste 4.700 de informări beneficiarilor din plan central și aproape 1.900 de informări celor din plan local. Au fost derulate, doar în domeniile antiterorist și al amenințărilor transfrontaliere, peste 400 de măsuri de prevenire, iar în domeniul cibernetic, peste 70 de astfel de demersuri. Am obținut succese operaționale în domeniul contraspionajului și al securității economice”, a declarat directorul SRI.
Klaus Iohannis a susținut că România este o țară sigură
Klaus Iohannis, Nicolae Ciucă și Ioan-Cristian Chirteș au avut doar cuvinte de laudă cu privire la modul în care SRI s-a implicat atunci când a fost nevoie.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citește și: Veste bună pentru pensionarele din țară! Care sunt veniturile nepermanente care se vor adăuga la pensie
„Sunt convins că SRI va continua să ofere suportul informativ al deciziei strategice cu aceeași promptitudine și la aceleași standarde de performanță. Astfel, Serviciul Român de Informații va continua să contribuie la creșterea capacității de reacție a statului român la provocări, amenințări sau crize, indiferent de natura lor. Merită, de asemenea, subliniat modul în care Serviciul a cooperat cu celelalte instituții din Sistemul național de securitate, precum și cu serviciile aliate și partenere”, a spus președintele României.
De asemenea, Nicolae Ciucă, Prim-Ministrul României, a menționat că, „în acest context complicat, SRI a reprezentat un partener de încredere pentru Guvernul României. Informările transmise de dumneavoastră au adus un plus important de cunoaștere membrilor echipei guvernamentale, oferindu-le suportul atât de necesar pentru fundamentarea unor decizii care adesea nu au fost simple”, potrivit digi24.ro.
„O cultură de securitate puternică, dublată de o mai bună comunicare cu societatea civilă și creșterea transparenței la nivelul instituțiilor responsabile cu realizarea securității naționale, sunt premisele găsirii echilibrului necesar realizării apărării statului și a cetățenilor, într-o democrație consolidată”, a spus și Ioan-Cristian Chirteș, senator al României, potrivit romania.europalibera.org.