Inca din departare zarim cum, deasupra lui, printre norii plumburii, si-a facut loc pogorandu-se un soare odihnitor.
O asezare obisnuita, cu case batute de vreme si cu personaje asemeni celor din poeziile care ne-au vrajit copilaria. Primul care ne iese in cale este adea George, George Cosbuc. Era in preajma casei memoriale, pe care o viziteaza cat de des poate.
George a crescut in casa poetului.
Il lasam in urma pe George Cosbuc cel batran si ii pe cautam pe cei tineri. Cand credeam ca nu-i mai gasim ne-au aparut in cale. Ajungem si la moara poetului, despre care a pomenit in multe poezii.
De cum treci pragul morii, gasesti straie de cand lumea, vechile copaie si piese de mobilier peste care ai impresia ca anii nu au trecut.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Pana se macina faina, tanarul poet putea sa asculte pe indelete freamatul din lumea satului ardelenesc.
Aici, langa moara care se invartea tacuta, chiotele copiilor, susurul apei, natura, se transformau in versuri ritmate, asternute-n poezii.
Nu am putut pleca din satul lui Cosbuc fara sa trecem puntea. O constructie strasnica, dar care a inceput, incet, incet, sa se sfarame sub rotile masinilor. Daca fiecare satean ar trage dupa el numai un carut cu o oaie atunci, comoara facuta acum mai bine de doua secole, s-ar pastra mai bine, spun localnicii.
Podul a fost construit in 1778 de graniceri, intr-o primavara, din lemn de stejar adus din padurile sasilor. O adevarata bijuterie, am putea spune, insa acum sta sa se prabuseasca.
Fireste, tot din lipsa de fonduri. Din pacate, daca nu vom avea grija de obiectele de patrimoniu din tarisoara noastra urmatoarele generatii le vor privi doar in fotografii.
