În timp, stratul de gheață care se formează pe pereții interiori ai frigiderului poate duce la un consum ridicat de energie și la o răcire ineficientă a alimentelor. Așadar, este important să știi cât de des și cum să realizezi corect dezghețarea frigiderului, pentru a preveni problemele.
Cât de des trebuie dezghețat frigiderul?
Conform cumsa.ro, experții recomandă dezghețarea frigiderului de două ori pe an, adică la fiecare șase luni.
Un indicator clar că frigiderul are nevoie de dezghețare este grosimea stratului de gheață. Dacă acesta depășește un centimetru, este momentul să iei măsuri.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citește și: Anunț pentru pensionarele din țară! Majorări de la 1 ianuarie 2025. Ce adeverință trebuie depusă
Formarea de gheață în frigider este un fenomen natural. De fiecare dată când deschizi ușa, umiditatea din aerul exterior intră în contact cu interiorul rece al frigiderului și, astfel, se formează treptat stratul de gheață. Acumularea de gheață poate duce la stricăciunea mâncării din congelator, deoarece aceasta nu va mai fi păstrată la temperatura optimă.
Cum să dezgheți corect frigiderul
Dezghețarea corectă a frigiderului nu este doar despre îndepărtarea gheții, ci și despre menținerea acestuia curat și funcțional. Iată pașii pe care ar trebui să-i urmezi:
-
Deconectează frigiderul de la priză. Acesta este primul și cel mai important pas pentru siguranța ta și a aparatului.
-
Scoate toate alimentele și depozitează-le temporar într-un alt frigider, o ladă frigorifică sau un loc răcoros.
-
Deschide ușile frigiderului și lasă aerul cald să intre, astfel încât procesul de topire a gheții să se desfășoare mai rapid. Pentru a absorbi apa care se va scurge, plasează prosoape vechi pe raftul de jos al frigiderului.
-
Dacă te grăbești și vrei ca procesul să fie mai rapid, poți folosi o oală cu apă fierbinte.
Așează vasul cu apă fierbinte pe un prosop în frigider sau congelator și închide ușa. Aburii fierbinți vor topi gheața mai repede. Schimbă apa la fiecare 10 minute pentru a menține temperatura ridicată. -
După ce gheața s-a topit, curăță frigiderul pentru a elimina mirosurile neplăcute și eventualele pete. Prepară o pastă din bicarbonat de sodiu și apă și folosește-o pentru a freca ușor pereții frigiderului cu un burete. Clătește cu o lavetă umedă și apă curată.
-
După curățare, asigură-te că ai șters toate suprafețele pentru a elimina orice urmă de apă. Folosește prosoape de hârtie sau o cârpă uscată.
-
Odată ce frigiderul este complet curat și uscat, îl poți băga din nou în priză. Lasă-l să ajungă la temperatura optimă înainte de a pune alimentele înapoi.
Cât de importantă este întreținerea regulată
Dezghețarea periodică a frigiderului nu doar că ajută la reducerea consumului de energie, dar prelungește și durata de viață a aparatului. Un frigider bine întreținut va funcționa mai eficient și va oferi un mediu curat pentru păstrarea alimentelor.
Este important să nu amâni acest proces, mai ales atunci când observi că stratul de gheață începe să se formeze. Îngrijirea regulată a frigiderului poate preveni reparațiile costisitoare și te asigură că alimentele tale rămân proaspete mai mult timp.