La ce numar locuiesti? Cum iti influenteaza numarul casei destinul

Autor: L.S.
Actualizat: 03 sep 2020, 00:00

Mulți dintre noi am observat până acum că numerele au o anumită importanță în viața noastră.

Multe dintre ele apar în mod repetat și e posibil ca asta să ne atragă atenția și să ne determine să realizăm mesajul din spatele acelui număr care se tot repetă, scrie zenivers.ro

Nu există coincidențe

Avem tendința de a considera multe situații din viața noastră ca fiind coincidențe. Oare chiar așa să fie?

Un exemplu comun: prima casă în care a locuit persoana X a fost la etajul 7, apoi s-a mutat la etajul 9 iar de aici următoarea mutare a fost înapoi la etajul 7.

Vi se pare întâmplător? E o întrebare la care trebuie să reflectăm. Vibrația numerelor va exercita întotdeauna o anumită influență asupra noastră și cu atât mai mult numărul apartamentului sau al casei în care locuim. De asemenea, nu sunt de ignorat nici numărul străzii, al sectorului sau al blocului.

Cum ne influențează numărul apartamentului în care locuim?

Având în vedere că numerele au o directă vibrație și influență asupra noastră, o au implicit și asupra spațiului în care locuim.

În funcție de caracterizarea unui număr ne putem da seama care sunt predispozițiile la care ne supunem atunci când pășim într-un loc nou și cu atât mai mult dacă ne mutăm acolo.

Numărul apartamentului în care locuiești îți poate dicta starea de spirit, tendințele, viziunea despre viață odată ce te muți acolo și poate fi generator de o mulțime de situații și contexte.

Nu degeaba atunci când ne mutăm într-o casă nouă este indicat să facem o purificare a locului sau poate chiar să apelăm la un specialist feng-shui.

Și mai populară tradițiilor noastre este feștania pe care o poate face un preot.

Care sunt caracteristicile numărului apartamentului sau casei în care locuiești?

În numerologie sunt caracterizate cifrele de la 1 la 9, urmând să se facă un calcul numerologic simplu pentru a determina vibrația apartamentului în care locuiești. Dacă apartamentul tău este 25, 2+5=7 și atunci îi corespunde vibrația energetică a numărului 7.

Din trei sau patru cifre, se procedeaă la fel 123, 1+2+3= 6. Iată deci care sunt influențele apartamentului asupra ta ca persoană dar și asupra vieții tale:

1 – apartamentul cu numărul 1 motivează locuitorii cu simț de responsabilitate și cu inițiativă. Sunt oameni cu o anumită carismă și sunt considerați un sprijin al comunității în care locuiesc. Există o mare responsabilitate asupra lor: respectul și admirația pe care o generează în rândul vecinilor generează și așteptări mari asupra lor.

Ei sunt aceia la care vin toți pentru ajutor și de la care oamenii se așteaptă să fie un etalon pentru clădirea în care locuiesc.

Cu alte cuvinte, în funcție de oamenii care locuiesc în acest apartament poți să-ți faci o imagine despre tot blocul.

2 – apartamentul cu numărul 2 este locuit fie de oameni prietenoși care nu își restrâng cercul de cunoșțințe și primesc pe oricine în casa lor, fie doresc să creeze o anumită senzație de elitism.

În casa lor se adună cei mai inteligenți oameni și au niște adunări care mai de care mai interesante, fie pe teme culturale fie pe teme sociale.

Acest apartament are o influență pozitivă totuși asupra locuitorilor lui deoarece îi face cunoscuți în comunitatea în care locuiesc. Ei sunt acei vecini binevoitori la care te poți duce oricând pentru o mână de ajutor.

3 – apartamentul cu numărul 3 oferă un spațiu extrem de plăcut celor care trăiesc în el. De regulă, sunt oameni care se mută acolo pe viață sau care nu-și doresc să mai caute altă locuință vreodată. Acest număr invită la stabilitate, unitate și totodată conferă capacitatea de a vedea frumusețea vieții așa cum numai un artist o poate face. Acest apartament are potențialul de a fi locuit chiar de artiști sau oameni cu un spirit liber care să-l transforme într-un studio de artă sau pur și simplu de recreere.

4 – apartamentul cu numărul 4 este un apartament care poate îngrădi mult spațiul și libertatea celor care îl locuiesc. Mereu se simt constrânși de situație și de fiecare dată amână când vine să primească invitați. De regulă e un apartament nu foarte mare ca spațiu și la care e mereu nevoie de muncă.

Locuitorii lui mereu simt nevoia să renoveze, să aducă îmbunătățiri și să-l perfecționeze însă el nu se lasă așa de ușor. Din fericire asta îi motivează pe cei care îl locuiesc să-și dezvolte o anumită rezistență pentru situații dificile și pentru momente în care este nevoie de muncă sporită. Hărnicia este calitatea principală care îi caracterizează pe cei care locuiesc aici.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

5 – apartamentul cu numărul 5 oferă senzația libertății aboluste și îi face să se simtă pe cei care locuiesc în el efectiv “ca acasă”. Întotdeauna vor locui în el persoane care vor simți nevoia să-l personalizeze, să-l schimbe într-un anumit fel, vor renova des dar nu neapărat pentru îmbunătățiri ci pentru a arăta mereu mai “fresh” și mai în ton cu moda.

Îi motivează pe locuitori să fie mereu în pas cu moda și poate chiar puțin excentrici. Principala calitate pe care o oferă locatarilor este aceea că locuind în acest apartament învață să-și păstreze mintea mereu deschisă și să-și cultive o atitudine și un spirit tânăr.

6 – apartamentul cu numărul 6 este un spațiu în care locuitorii se simt protejați și în care se simt mereu “ca acasă”. Orice ar fi, în acest apartament te vei simți mereu ca într-o oază de liniște și va fi acel loc în care vrei să ajungi mereu după o zi obositoare de muncă și unde vei simți că nimic rău nu se poate întâmpla.

De asemenea, este apartamentul în care vecinii știu că locuiesc oameni cu o inimă bună, înțelegători și la care pot apela mereu cu un sfat. Cu locuitorii lui se pot forma prietenii de-o viață deoarece nu sunt acei tip de vecini indiferenți la ce se întâmplă în comunitatea în care trăiesc, ba din contră.

7 – apartamentul cu numărul 7 este un apartament locuit oameni cărora le place intimitatea lor și care nu-și doresc musafiri nepoftiți. Ușa lor nu e deschisă pentru oricine deoarece este un spațiu care invită la meditație și introspecție: într-un cuvânt la liniște.

Liniștea de care au nevoie acei oameni care vor să descopere sensul vieții și care simt nevoia să fie lăsați în pace cu gândurile lor. Nu e vorba că sunt niște oameni necomunicativi, însă în mod cert apreciează compania selectivă, puțină, dar de calitate.

8 – apartamentul cu numărul 8 îi inspiră și îi motivează mai ales pe locuitorii lui să aspire întotdeauna la mai mult. Sunt oameni ambițioși, oameni care vor mult mai mult de la viață și care lucrează constant pentru a-și atinge visele.

Atenție, această determinare nu trebuie dusă niciodată la extrem deoarece sunt șanse să se ajungă la situații nedorite. Materialismul le este caracteristic, dar în mod cert nu va fi o binecuvântare pentru locuitorii acestui apartament.

9 – apartamentul cu numărul 9 este un apartament pașnic, de regulă, în care locuiesc oamenii buni și care își trăiesc viața în slujba celor din jurul lor. Locuitorii lui sunt caracterizați de altruism, generozitate și multă blândețe. De asemenea, este locul în care mulți vin pentru a se vindeca.

Ori fizic, ori sufletește. Multe policlinici, spitale sau cabinet individuale sunt situate la acest număr și asta accentuează semnificațiile și influența lui asupra spațiului respectiv. Oamenii care vin aici se simt întotdeauana bine, au senzația că au nimerit într-un loc în care sunt ocrotiți și protejați și mai presus de toate sunt întâmpinați cu o vorbă bună.

sursa: ce-spun-astrele.ro

Citeste si: Beneficiile incredibile ale pepenelui rosu. Sigur nu stiai cat de sanatos e sa mananci pepeni vara

Citeste si: Horoscop 16 iulie 2019- eclipsa partiala de Luna Plina. Cum este afectata viata sentimentala a fiecarei zodii

Citeste si: Reactia lui Gigi Becali dupa ce a vazut cum l-a batut Anamaria Prodan pe Dan Alexa! Ce i-ar fi facut: "Eu daca eram, o..."

 

Taguri: