Săptămâna aceasta este una foarte solicitantă pentru elevii ce termină clasa a VIII-a, deoarece pe parcursul acesteia susțin probele scrise la Evaluarea Națională. Prima probă, la Limba și literatura română a avut loc la data de 25 iunie, iar următoarea va fi susținută de elevii ce termină clasa a VIII-a la data de 27 iunie 2024, la Matematică. Iată la ce oră trebuie să fie elevii pentru proba scrisă la Matematică la Evaluarea Națională.
La ce oră trebuie să fie elevii în clasă pentru susținerea examenului de Matematică?
Elevii au început Evaluarea Națională la data de 25 iunie 2024, atunci când au susținut proba scrisă la Limba și literatura română. Urmează ca la data de 27 iunie 2024 să susțină proba scrisă la Matematică, iar elevii ce au terminat clasa a VIII-a trebuie să cunoască regulile pentru probele scrise.
Ministerul Educației a menționat că elevii trebuie să ajungă în sălile de clasă la care sunt repartizați în intervalul orar 8:00 – 8:30, chiar dacă proba scrisă la Matematică va începe la ora 09:00. Aceștia trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valid și instrumente de scris, însă acestea trebuie să fie cu cerneală albastră. La proba scrisă de Matematică, elevii pot folosi pentru executarea schemelor și a desenelor un creion negru.
La ora 09:00 va începe proba scrisă la Matematică din cadrul Evaluării Naționale, moment în care elevii vor primi broșura cu subiectele și hârtie ștampilată pentru ciorne.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?
Regulile pe care elevii de clasa a VIII-a trebuie să le cunoască
Elevii ce finalizează studiile școlii gimnaziale susțin în perioada 25- 28 iunie 2024 probele scrise la Evaluarea Națională, iar aceștia trebuie să cunoască regulile impuse pe parcursul susținerii acestora. Aceștia trebuie să folosească doar pixuri sau stilouri cu cerneală albastră, iar în timpul probei scrise la Matematică, elevii trebuie să folosească un creion negru.
La începutul probei scrise, elevii vor primi ciorne și hârtie specială distribuită de asistenți, iar aceștia trebuie să știe că subiectele rezolvate pe ciornă nu se iau în considerare. În cazul în care rezolvarea subiectelor este mai complexă, iar elevii au nevoie de mai multe pagini, atunci aceștia pot solicita pagini suplimentare pe care pot continua formularea răspunsurilor.
Răspunsurile greșite de la Subiectul I sau de la Subiectul al II-lea pot fi tăiate cu o linie orizontală, în cazul în care se realizează o nouă corectare a aceluiași răspuns, atunci varianta corectă o să fie scrisă în rubrica/ celula dedicată punctajului atribuit itemului.