La ce se folosesc, de fapt, fructele de cactus

Autor: Raluca Ionita
Actualizat: 22 iul 2022, 11:10

Fructele de cactus au foarte multe proprietăți benefice organismului. Puțină lume știe însă la ce folosesc acestea.

Cactusul este una dintre puținele plante care fac fructe cu țepi. Acestea sunt foarte benefice pentru sănătate, așa că nu ezitați să le consumați, dacă aveți ocazia.

Proprietățile fructelor de cactus

Dacă nu știați, fructul de cactus mai este cunoscut și sub denumirea de fructul dragonului. În America Centrală și în Asia, este foarte popular și poate fi găsit în orice supermarket.

Sunt mai multe tipuri de fructe de cactus: fructul de cactus cu coajă și cu pulpă roșie, care este, de altfel, și cel mai gustos, fructul de cactus cu coajă roșie și cu pulpă albă și fructul de cactus cu coajă și cu pulpă albă.

Dacă nu ați cumpărat până acum fructe de cactus, trebuie să știți că trebuie să nu aibă lovituri sau pete, iar coaja trebuie să fie într-o culoare cât mai aprinsă.

De asemenea, fructele de cactus trebuie să aibă coaja tare. Se mănâncă doar miezul, pe care îl puteți scoate cu o linguriță. Puteți face și un delicios suc natural din fructele de cactus.

Aceste fructe au foarte multi antioxidanți și sunt bogate în vitamine și minerale. Conțin vitamina A, vitaminele din complexul B, vitamina C, vitamina E, dar și betacaroten.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

De asemenea, fructele de cactus au zinc, calciu, fier și magneziu. Este important de știut că acestea conțin și fibre, care ajută digestia și vă pot feri de cancer.

Ce beneficii vă aduc fructele de cactus

Fiind fructe care au calorii negative, acestea sunt ideale în curele de slăbire. Organismul consumă mai multă energie pentru a le metaboliza, față de numărul de calorii pe care le furnizează aceste fructe.

100 de grame din acest fruct conțin doar 60 de calorii, așa că nu aveți de ce să vă faceți griji în ceea ce privește silueta. 

De asemenea, pot fi consumate fără probleme și de către persoanele care suferă de diabet, datorită faptului că au un indice glicemic scăzut și foarte multe fibre.

Fructele de cactus sunt recomandate și persoanelor care suferă de diferite afecțiuni cardiovasculare.

Pentru că au magneziu și antioxidanți, pot preveni infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral sau hipertensiunea arterială.

Fibrele din aceste fructe vă ajută dacă aveți probleme cu digestia și vă balonați des sau sunteți constipat. Pot preveni și apariția anumitor forme de cancer, pentru că sunt bogate în licopen, dar și în antioxidanți.

Consumul de fructe de cactus vă crește imunitatea și astfel veți fi ferit de răceli sau infecții.

 

Taguri: