La mulți ani, Hazal Kaya! Iată câți ani a împlinit celebra actriță și cum și-a făcut apariția în mediul online! Iată cât de bine arată aceasta la opt luni de la nașterea celui de-al doilea copil

Autor: Daniela Iliuta
Actualizat: 05 oct 2023, 16:59
video Foto(4)

Hazal Kaya, transformare uluitoare! Îndrăgita actriță a reușit să revină la silueta care a consacrat-o, la doar câteva luni de la cea de-a doua naștere!

Hazal Kaya se numără în prezent printre actrițele de top ale Turciei. Deși are doar 33 de ani, această a acumulat peste cincisprezece ani de activitate pe platourile de filmare și s-a remarcat încă de la primele sale apariții datorită unui talent desăvârșit și a pasiunii sale pentru profesie. Publicul din România a cunoscut-o pe carismatica actrița încă din anul 2013, când a interpretat rolul principal în serialul Feriha, iar apoi a revenit la Kanal D în producția Povestea noastră, în care de asemenea a dat viață eroinei.

Dincolo de carieră presărată cu multe succese, Hazal Kaya este împlinită și pe plan personal deoarece are o familie frumoasă și unită.

Kazal Kaya, apariție de senzație în mediul online, chiar de ziua ei de naștere! Iată cum arată în prezent celebra actriță

Kazal Kaya a împlinit pe 1 octombrie, frumoasa vârstă de 33 de ani și se consideră o femeie fericită și împlinită atât pe plan profesional, cât și în viață personală, deoarece are o căsnicie reușită alături de renumitul actor și regizor Ali Atay (46 de ani), căruia i-a dăruit doi

copii superbi care le-au pecetluit mariajul.

Cei doi actori s-au căsătorit în 2019, iar un an mai târziu a venit pe lume primul lor copil, un băiețel minunat, căruia i-au ales numele Fikret-Ali, iar în luna februarie anul acesta, tânăra actrița a devenit mămică pentru a două oară, aducând pe lume o fetiță sănătoasă și frumoasă, care poartă numele Sureyya-Leyla.

Citește și: Hazal Kaya, eroina serialului Povestea noastră, apariție uluitoare în ultima lună de sarcină! „Fiica mea dragă!” Iată cum arată viitoarea mămică!

Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Chiar dacă se află încă în perioada de concediu natal, celebra Hazal Kaya a continuat să își facă apariția mai ales în mediul online, acolo unde promovează anumite branduri. De curând, această și-a sărbătorit ziua de naștere și a ținut să le mulțumească fanilor săi pentru toate urările de bine primite, printr-o postare de senzație. Tânăra actrița a revenit la silueta care a consacrat-o și arată spectaculos.

Citește și: Hazal Kaya, tablou de familie! Celebra actriță a sărbătorit alături de soțul și de copiii lor împlinirea a 40 de zile de la nașterea micuței Süreyya – Leyla! Iată cum au fost surprinși cei patru!