Îndrăgita emisiune Casa iubirii, aflată la cel de-al treilea sezon, aduce în fiecare ediție noi provocări de pomină pentru concurenți, noi momente de senzație, întâlniri romantice în camera roșie, sau în afara platourilor de filmare, dar și tensiuni și certuri aprige iscate din gelozie sau din cauza orgoliilor. În ediția de astăzi, în Casa iubirii a plutit o atmosferă de sărbătoare deoarece Robert și-a sărbătorit ziua de naștere, iar colegii lui i-au pregătit o surpriză de proporții.
Robert, momente de senzație în Casa iubirii! Colegii săi i-au făcut o mare surpriză de ziua lui de naștere
Ediția din 7 martie 2024 a fost deschisă in Casa iubirii într-o atmosfera de sărbătoare deoarece Robert a împlinit frumoasa vârstă de 24 de ani și a fost sărbătorit de către colegii săi, care au pus la cale o surpriză
Cea care a deschis alaiul fetele a fost Giuly, tânăra de care Robert s-a apropiat din ce în ce mai mult în ultimele zile în Casa iubirii și pe care își dorește enorm să o cunoască mai bine și chiar să formeze un cuplu dacă totul va decurge bine între ei în această perioadă de cunoaștere.
Vizibil emoționată, dar și foarte fericită, Giuly i-a adus lui Robert un tort delicios de ciocolată cu lumânări aprinse, iar după ce i-a cântat "La mulți ani!" alături de colegele sale, tânărul le-a stins și desigur și-a pus în gând o dorință. Copleșit de emoții uriașe, Robert s-a bucurat asemenea unui copil de surpriză pregătită de colegii săi și s-a lăsat purtat de valul bucuriei iar apoi a primit cadouri de senzație.
Chiar și Patrick a lăsat orgoliul deoparte și i-a făcut câteva urări lui Robert de ziua lui. Concurentul i-a urat să câștige și mai multe cecuri în cadrul emisiunii pe viitor, deși a recunoscut că și el își mai dorește să câștige.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
„La mulți ani, Robert! Cecuri multe, că merită! Glumesc! Și eu vreau! Robert, te așteptai la asemenea surpriză?”, a spus Patrick.