Adi Rus și Vlăduța Lupău și-au întemeiat familia pe care și-au dorit-o și familia la care au visat mereu, din momentul în care Iair a venit pe lume. Cu toate acestea, cei doi soți mai vor copii, iar acest lucru a fost recunoscut de către fotbalist.
Adi Rus și Vlăduța Lupău își mai doresc un copil
Adi Rus și Vlăduța Lupău traversează cea mai frumoasă perioadă din viața lor, de când au devenit părinți.
În urmă cu puțin timp, Adi Rus a organizat, pe contul său de Instagram, o serie de Întrebări-Răspunsuri. Unul dintre urmăritorii acestuia l-a întrebat dacă el și Vlăduța Lupău mai vor copii, iar răspunsul acestuia a fost unul categoric: „Bineînțeles!”.
Chiar dacă cei doi nu au abordat acest subiect până acum, sunt nerăbdători să își mărească familia și să își întâmpine noul copil, indiferent de sexul pe care acesta îl va avea.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Vlăduța Lupău a pierdut două sarcini
Vlăduța Lupău a fost invitată în cadrul unui podcast, acolo unde a vorbit despre unul dintre cele mai dureroase momente din viața sa. Aceasta a pierdut două sarcini, iar faptul că l-a putut aduce pe lume pe Iair reprezintă cea mai mare binecuvântare pentru ea.
Artista nu a mai vorbit despre aceste lucruri până acum, iar singurele persoane care știau au fost soțul și persoanele apropiate din familie.
În urma unor investigații pe care și le-a făcut, Vlăduța Lupău a descoperit că suferă de o boală întâlnită în rândul femeilor, motiv pentru care a trebuit să se opereze.În cele din urmă, aceasta a găsit toate lucrurile ce nu i-au permis să ducă cele două sarcini la termen. Mai mult decât atât, artista nu și-a pierdut speranța nici măcar o secundă, motiv pentru care a luptat și mai mult, pentru a rămâne însărcinată.
„Am străbătut, așa, câteva mici obstacole, nu le-am zis niciodată. Nu am simțit nevoia să împărtășesc cu nimeni decât cu Adi sau cu familia.(...) Am avut încă două sarcini care s-au pierdut.(...)
Cumva, eram așa, nu mai știam ce se întâmplă, cum o să fie. În urmă acestor două sarcini pierdute, ne-am dorit și mai mult, eram și mai dornici să se întâmplă și să fie, adică minunea să existe.(...) În urma mai multor analize, am descoperit, la un moment dat, că eu am endometrioză”, a povestit solista.