În ediția de marți, 1 august, concurenții din Casa iubirii vor avea parte de o atmosferă tensionată, după ce află ce a vorbit Robert despre relația cu Mihaela.
Lacrimi și dezamăgire pentru Mihaela! Incredibil ce a spus Robert despre concurentă
Marți va fi o ediție agitată la “Casa iubirii”, iar lucrurile nu par să se liniștească. Mihaela va trece din nou prin momente dificile după ce a aflat ce a vorbit Robert despre relația lor.
Concurenții din Casa iubirii au parte în fiecare ediție de surprize uimitoare, de clipe romantice trăite la intensitate maximă de către cei care au deja un cuplu sau se află într-o perioada de cunoaștere, dar și de tensiuni aprige și dispute
În ediția de marți, 1 august, lucrurile se vor precipita, din nou, în Casa iubirii. Mihaela va izbucni în lacrimi, deoarece este dezamăgită că Robert nu și-a dorit să aibă o relație cu ea.
Andreea Mantea îi cere explicații lui Robert, după ce acesta ar fi avut o discuție în care a declarat că nu vrea să aibă o relație cu Mihaela, pentru că nu o place.Robert neagă totul, însă, Andreea Mantea menționează că în conversația pe care a avut-o concurentul sunt și mesaje vocale, în care i se recunoaște vocea acestuia. În cele din urmă, Robert va părăsi platoul emisiunii Casa iubirii.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Discuțiile aprinse dintre concurenți se accentuează în fiecare zi în Casa Iubirii. Telespectatorii au parte de ediții din ce în ce mai "picante".
Nu rata o nouă emisiune incendiară mâine! Show-ul de la Kanal D prezentat de Andreea Mantea le va aduce fanilor mai multe surprize în această ediție.
Ce se va mai întâmpla în Casa Iubirii poți afla în ediția de marți, 1 august, de la 10:00 și de la 16:30, la Kanal D.