S-a impedicat, astfel, o contaminare in masa a populatiei si totul, pentru siguranta cetateanului, spun autoritatile. In timp ce autoritatile centrale anuntau cu surle si trambite ca lucrurile sunt sub control, ieri, in Gorj, zeci de kilograme de branzeturi erau scoase din galantare si ascunse de ochii consumatorilor. O informatie care a fost rapid trecuta cu vederea de mai-marii din Capitala.
Motivul este inca necunoscut pentru ca seful Autoritatii Sanitar Veterinare nu a oferit detalii.
De altfel, autoritatile nu au facut public nici macar numele producatorului implicat in acest caz. De unde sa stie bietul consumator ce sa mai puna pe masa? Nici macar care este branza infestata nu se cunoaste! Autoritatile n-au, insa, nicio urma de indoiala ca tin situatia sub control.
Si totusi, la o saptamana de cand au prelevat probele pentru analiza, nu avem inca rezultatele finale. Au fost peste 500 de mostre investigate.
Iar asta, in conditiile in care s-au analizat doar fermele de lapte asupra carora planau deja suspiciuni.
Pana cand vor iesi rezultatele finale, adica la inceputul saptamanii viitoare, autoritatile trebuie sa se asigure ca nu exista in acest moment pe rafturi produse lactate infestate cu aflatoxina. Aceasta substanta este una extrem de nociva. In cantitati mari, poate declansa cancerul, iar corpul uman nu are capacitatea de a o elimina.
In plus, aflatoxina nu este distrusa prin fierbere.