Larry King are 87 de ani și a fost internat în spital după ce a fost testat pozitiv cu Covid-19.
„Larry a luptat cu atât de multe probleme de sănătate în ultimii ani și acum se luptă din greu și cu aceasta, este un campion”, a declarat o sursă apropiată familiei pentru ABC News.
Larry King a fost timp de 25 de ani gazda emisiunii „Larry King Live” la CNN.
Larry King a avut în 2017 cancer la plămâni și a fost operat. În aprilie 2019 i s-au montat stenturi, în același an suferind și un atac cerebral. Și în trecut Larry King a avut mari probleme de sănătate. În 1987 Larry King a suferit un atac de cord major, având nevoie de o operație complicată de bypass.
Larry King are și diabet de tip 2, fiind un pacient cu factor mare de risc având în vedere vârsta și numeroasele probleme de sănătate. Fiii săi nu au avut dreptul să îl viziteze având în vedere protocoalele în vigoare. Larry King este internat de o săptămână la Centrul Medical Cedars-Sinai.
Mai multe vedete de la noi, testate pozitiv cu Covid-19
Mai multe vedete de la noi, printre care Adelina Pestrițu, tenismenii Simona Halep și Horia Tecău, handbalista Cristina Neagu, actorul Horațiu Mălăele, vedeta TV Virgil Ianțu sau artistul Mihai Budeanu au fost testați pozitiv cu Covid-19.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Mihai Budeanu, de la 3 Sud-Est, a fost într-o situație extrem de delicată din pricina Covid-19. El a avut o formă severă de Covid și s-a vindecat după ce a primit tratament cu plasmă.
„Salutare oameni buni! De azi sunt acasă, iar starea mea de sanatate este tot mai bună de la o zi la alta. După aproape 3 săptămâni și ceva foarte grele, cu mult stres și emotii la terapie intensivă, pot să zic că am învins”, scria Mihai Budeanu pe Facebook.
„Acest mesaj aș fi vrut să fie unul în care să anunț o lansare de piesă sau poate ceva mai optimist, cum v-am obișnuit de fiecare dată, dar viața e așa de încurcată uneori și nu stim ce ne asteaptă”, adăuga membrul 3Sud-Est.
Citeste si: Coronavirus în România, 3 ianuarie 2021. 3.034 de cazuri noi și 60 decese cauzate de COVID-19