Laura Lavric, acuzată de agresiune la o nuntă din Iași. Cântăreața ar fi plesnit un muzicant în fața sutelor de invitați: „Mi-a zis că sunt un nesimțit” Cum se apără aceasta

Autor: Laura Macovei
Actualizat: 24 iul 2024, 19:32

Acuzații grave pentru Laura Lavric. Cântăreața ar fi plesnit un muzicant la o nuntă din Iași

Sursa: Playtech

Un scandal monstru o are în prim plan pe Laura Lavric, cântăreața fiind acuzată că ar fi plesnit un muzicant în fața mirilor și a sutelor de invitați.

Renumita cântăreață de muzică populară, Laura Lavric, a fost implicată într-un incident neplăcut. Aceasta ar fi plesnit un muzicant în fața mirilor și a sute de invitați, însă respinge acuzațiile. 

Citește și: Daniela Condurache, dezvăluiri cutremurătoare despre cea mai mare spaimă trăită în avion! „Am făcut un atac de panică ce nu mă părăsește” Iată ce a pățit celebra artistă la întoarcerea din Australia!

Scandal monstru la o nuntă din Iași. Laura Lavric ar fi plesnit un muzicant 

Iulian Cosmin M., muzicant într-o formație din Hârlău, susține că a fost agresat de Laura Lavric în timpul prestației sale artistice. Acesta a povestit că interpreta l-a lovit peste față și l-a insultat, acuzându-l de nesimțire. Muzicantul este convins că totul a pornit de la o neînțelegere legată de programul artistic, mai exact de faptul că Laura Lavric ar fi ajuns la eveniment mai devreme decât era prevăzut și ar fi dorit să-și înceapă recitalul înainte de ora stabilită.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Anunț pentru pensionarele din țară! Majorări de la 1 ianuarie 2025. Ce adeverință trebuie depusă

„Eu nu cred că a avut un motiv întemeiat pentru ceea ce a făcut. Bănuiesc că inconvenientul ar fi fost de la programul muzical, pentru că ea a ajuns mai devreme decât promisese, a ajuns mai devreme decât era stabilit și a dat programul peste cap.

Ne-a oprit pe noi, formația, ne-a încurcat și așa mai departe, dar totul a fost în regulă, nu am avut nimic împotrivă, am lăsat-o, am oprit eu programul meu muzical, am lăsat-o să intre, și-a făcut programul, totul în regulă, iar la sfârșitul programului ei, înainte să plece, a venit la mine, mi-a zis că sunt un nesimțit și m-a lovit peste față și a plecat. Asta s-a întâmplat în timpul nunții, în sală, în mijlocul evenimentului, unde erau circa 400 de persoane.
Sunt foarte mulți martori, era o nuntă întreagă. Eu am vorbit și cu patronul de la sală, să facă rost de înregistrările video, dar mi-a invocat tot felul de motive, că nu mergea hardul, că s-a schimbat, că nu se stochează nimic, acum nu știu dacă e real sau dacă nu”,
a declarat muzicantul, potrivit BZI.

Cum răspunde Laura Lavric acuzațiilor

În replică, Laura Lavric neagă acuzațiile de agresiune fizică, însă recunoaște că l-a apostrofat pe Iulian Cosmin M. Artista susține că acesta a dat dovadă de obrăznicie și nu a respectat faptul că ea este o personalitate cunoscută. 

„Minte. Am cântat la aceeași nuntă. În primul rând, el a fost obraznic, a făcut probleme și acolo, la mire și la mireasă. A spus că am intrat peste ei, dar nu a fost adevărat.

A fost obraznic. Au spus și băieții din formație că este recalcitrant și rău, așa că nu se poate discutat cu asemenea persoane. Cine i-a dat o palmă? Nu are decât să zică asta. Nu l-am lovit. I-am zis, domnule, de ce ai fost obraznic? La care el: «Că așa am vrut eu!». Atunci i-am zis că e un nesimțit. Acolo, ne-au băgat să intrăm mirele și mireasa, nu am intrat eu de capul meu. Cine este stăpânul nunții? Cei care o fac, nu? Ei fac programul, când să intre cutare, când să intre celălalt. Cine era el, ce personalitate era? Era Tom Jones? Cine era de, vai de mine, s-a ofensat? A intrat Laura Lavric. Nu am intrat de capul meu, că eu nu sunt lipitoare de aia, să mă duc ca poale unde peste cur. Nu vă dați seama din prima că este obraznic și cu tupeu. Așa face mereu, nu e prima dată”, a declarat Laura Lavric.

Inspectoratul de Poliție Județean Iași a confirmat că Iulian Cosmin M. a depus o plângere penală împotriva Laurei Lavric. Autoritățile urmează să investigheze incidentul și să stabilească circumstanțele exacte ale altercației.