După o Gală plină de momente tensionate, emoții teribile și răsturnări neașteptate de situație, concurenții au aflat în cele din urmă că nu va fi nicio eliminare, ci vor rămâne în aceeași formulă și în următoarea săptămâna.
Fetele din Casa iubirii au fost luate prin surprindere astăzi, când l-au zărit pe Laurențiu, noul concurent care a intrat în emisiune. Chipeșul tânăr a pășit în casă fetelor cu mult entuziasm și hotărât să își caute jumătatea și a făcut furori cu aspectul lui fizic uluitor.
Laurențiu este noul concurent din Casa iubirii. Tânărul a dezvăluit pentru ce fată a venit, de fapt, la casting
Laurențiu a intrat în Casa iubirii, luându-le prin surprindere pe fete, care nu se așteptau că un nou concurent să își facă apariția în emisiune deoarece nu fusese nicio eliminare în cea mai recentă Gală. Băiatul are 24 de ani, este din Târgu-Mureș și a venit hotărât în Casa iubirii pentru a-și întâlni marea dragoste și a-și construi o relație frumoasă și serioasă.
Întrebat dacă are deja în minte un top trei al celor mai atrăgătoare fete din perspectiva lui, Laurențiu a mărturisit că cele care i-au atras atenția încă de când le-a zărit în emisiune sunt: Patricia, Bianca și Nona.
În timp ce Laurențiu se află încă în casă fetelor, cei șapte băieți încărcau din răsputeri să descopere ce se întâmplă acolo și cum arată misteriosul băiat care a tocmai intrase. Aceștia au solicitat camerei să le arate pe monitor imagini însă răspunsul a fost negativ și au continuat să fiarbă de curiozitate.Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Flatată de faptul că se află în topul lui Laurențiu, Nona a încercat să inițieze o conversație cu el, afirmând că i se pare destul de încrezut și că acest lucru i-ar putea dauna în cadrul show-ului deoarece și ea a simți că a avut mult de pierdut din această cauză.
În cele din urmă băieții au primit pe monitor câteva imagini din casa fetelor, acolo unde Laurențiu purta diverse discuții cu tinerele pe care le place.