Legătura dintre Gabriel Oprea și Miron Cozma: ”M-a rugat să-l împrumut cu niște bani” Ce spune fostul ministru de Interne despre implicarea serviciilor secrete între cei doi

Author: Diana Bostan
Actualizat: 17 aug 2024, 05:35

Dezvăluiri inedite făcute de fostul ministru de Interne Gabriel Oprea. Politicianul a dat cărțile pe față în ceea ce privește legătura dintre el și Miron Cozma.

Gabriel Oprea a dat cărțile pe față în cadrul emisiunii ”40 de întrebări cu Denise Rifai”. Fostul ministru al Apărării Naționale vorbește despre zvonurile conform cărora ar fi fost plantat de servicii lângă Miron Cozma.

Care este legătura dintre Gabriel Oprea și Miron Cozma

Cariera de general al lui Gabriel Oprea este în strânsă legătură cu anii glorioși ai lui Miron Cozma, fostul lider al minerilor din Valea Jiului. În anul 1996, Gabriel Oprea era vice-președintele echipei de fotbal Jiul Petroșani, însă la acea vreme s-a zvonit faptul că acesta ar fi fost plantat de către Serviciile Secrete în preajma lui Miron Cozma. Cei doi ar fi colaborat până în perioada în care Miron Cozma a fost arestat.

Citește și: Gabriel Oprea, duminică, la „40 de întrebări cu Denise Rifai”

Întrebat de Denise Rifai dacă a fost implantat lângă Miron Cozma de către servicii, Gabriel Oprea a dezvăluit faptul că la cunoscut pe Miron Cozma într-un restaurant, acolo unde se afla și sediul Ligii Române de Fotbal- Tenis Profesionist, acolo unde Miron Cozma era secretar general.

Gabriel Oprea la ”40 de întrebări cu Denise Rifai”
[Sursa: Captură KANAL D „40 de întrebări cu Denise Rifai”]

”Am stabilit cu domnul Cozma, ca să putem să continuăm, că acolo este sport și nu sindicat și trebuie să fim civilizați. Și s-a purtat civilizat. Am avut un campionat de mai multe sezoane, cu turnee în București, Arad, Timișoara, Petroșani, Constanța. A fost arestat în anul 1999, dar cred că l-am mai întâlnit în anul 2010, în județul Ilfov, la un amic primar. Atunci l-am revăzut după 11 ani”,

a povestit Gabriel Oprea, în cadrul emisiunii ”40 de întrebări cu Denise Rifai”.

Ce s-a întâmplat în momentul în care s-au revăzut după 11 ani

Gabriel Oprea susține că Miron Cozma se afla la nevoie și că acesta i-ar fi cerut o sumă de bani împrumut, însă fostul ministru de Interne nu a dorit să-l împrumute, ci i-a făcut banii cadou.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

”M-a rugat să-l împrumut cu niște bani și nu l-am împrumutat, i-am făcut banii ăia cadou. A fost ultima oară când eu am mai vorbit și l-am văzut pe Miron Cozma. Nu m-am mai văzut cu el pentru că s-a complăcut cu această discuție, că am fost angajat de către servicii ”, a dezvăluit Gabriel Oprea.

Gabriel Oprea la ”40 de întrebări cu Denise Rifai”
[Sursa: Captură KANAL D „40 de întrebări cu Denise Rifai”]

Citește și: Copilăria și ascensiunea militară a lui Gabriel Oprea: O biografie unică în lumea politică românească

Acesta susține că întreaga poveste ar fi fost o născocire ce a început în anul 2003, atunci când Gabriel Oprea era prefectul Capitalei și implicit un candidat puternic la Primăria Capitalei, Traian Băsescu fiind cel care ocupa scaunul de edil înainte de alegeri.

Gabriel Oprea neagă orice implicare și zvon conform cărora ar fi fost plantat lângă Miron Cozma de către servicii. ” Eu l-am cunoscut pe Miron Cozma doar la sport, fotbal/tenis și punct”, a spus acesta.