Rafila a criticat decizia medicilor de a amâna intervenția chirurgicală, susținând că, în această situație, el ar fi ales să opereze imediat pentru a salva viața pacientului. Ministrul a subliniat că, în cazuri de urgență, este esențial să fie acordată asistență medicală de urgență, indiferent de vârsta pacientului și de specializarea medicului de gardă.
Legea ar putea fi modificată după cazul tragic al lui Andrei
Pentru a evita astfel de tragedii în viitor, Rafila a anunțat că intenționează să introducă o modificare legislativă prin care să fie clar reglementată obligativitatea intervenției rapide în cazul pacienților aflați în pericol de moarte. Proiectul de lege prevede ca medicii să fie obligați să intervină imediat în cazul unei urgențe majore, fără a mai fi condiționați de specializările medicale specifice ale acestora.
De asemenea, acesta a anunțat că proiectul va fi înaintat pentru aprobare în cadrul unei ședințe de Guvern săptămâna viitoare, astfel încât noile reglementări să intre în vigoare cât mai curând posibil.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
„Eu vă spun ca om, în primul rând ca om. Eu dacă aș fi fost în locul acelui chirurg, l-aș fi operat, pentru că nu poți să aștepți un transfer dacă situația pacientului este foarte gravă. Am făcut completări la acea ordonanță de urgență și s-a întâmplat să apară și cazul de la Gorj și în aceste completări dintr-un nou proiect, care va fi aprobat ori astăzi în ședința de Guvern ori săptămâna viitoare, am introdus în mod explicit această prevedere că aceste cazuri în care viața este în pericol trebuie de intervenit, până
Andrei s-a stins cu zile la spitalul din Târgu Jiu
Potrivit informațiilor disponibile, băiatul suferea de peritonită și ar fi necesitat o intervenție chirurgicală de urgență. Cu toate acestea, în loc să fie operat la Târgu Jiu, s-a decis transferul său la un spital din Craiova, la o distanță de aproximativ 200 de kilometri.
Problema s-a agravat când s-a constatat că Serviciul de Ambulanță Județean Gorj nu dispunea de o ambulanță cu medic disponibil, ceea ce a întârziat transportul și, implicit, șansa de a-i salva viața.