Guvernanții și-au asumat ca în 2023 să apară un nou cadru legislativ în domeniul pensiilor.
Legea pensiilor ar urma să fie modificată în 2023
Prin PNRR, guvernanții și-au asumat o serie de reforme, printre care și cea a sistemului de pensii. Obiectivul reformei din domeniul pensiilor “îl reprezintă realizarea unui nou cadru legislativ care să corecteze inechitățile din sistemul de pensii, să răspundă Recomandărilor Specifice de Țară (RST) 2019 și 2020, să asigure sustenabilitatea și predictibilitatea sistemului și să respecte principiul contributivității în raport cu beneficiarii drepturilor de pensie”, potrivit PNRR.
Citește și: Anunț important pentru români! Data până la care se pot folosi banii de pe cardurile de energie
Adoptarea unei noi legi a sistemului public de pensii, simultan cu înlocuirea Legii 127/2019 (a cărei intrare în vigoare a tot fost amânată, iar legea n-a ajuns să se aplice până acum), inclusiv eliminarea unei perioade fixe stabilite de contributivitate de 25 de ani.
Conform avocatnet.ro, termenul prin care PNRR cere intrarea în vigoare a noi legi este luna martie 2023.
Ce prevede această lege?
Noua lege se dorește, mai exact, introducerea unei noi formule de calcul bazate pe numărul de puncte realizat de fiecare beneficiar potrivit principiului contributivității. Se încearcă astfel corectarea unora dintre inechitățile sistemului public de pensii, prin eliminarea indicelui de corecție și a stagiului complet de cotizare diferit.
Potrivit aceleiași legi, ar trebui să apară o nouă formulă de calcul al pensiei, ce are ca principiu de calcul produsul dintre numărul total de puncte cu valoarea unui indicator de pensie, un mecanism de indexare standard și sustenabil financiar, care ar asigura predictibilitatea pe termen mediu și lung a cheltuielilor cu plata pensiilor. Aceasta va stabili că toate dosarele de pensii aflate în plată vor fi evaluate, pentru ca ulterior să fie recalculate.
Cu alte cuvinte, pensiile vor crește, dar vizate de creștere vor fi, în principal, cele mici.De asemenea, vârsta standard de pensionare pentru bărbați este de 65 de an i, iar pentru femei, vârsta standard de pensionare crește eșalonat până în anul 2030, până la 63 de ani (acum e la 62 de ani).
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Care sunt principalele aspecte ale noii legi?
Conform PNRR, principalele aspecte urmărite prin noua legislație sunt:
- asigurarea unui sistem de pensii sustenabil din punct de vedere financiar, prin includerea în noua legislație a unui mecanism de indexare a pensiilor clar și corelat cu realitățile economice.
Noul mecanism va avea la bază indicatori reali și predictibili, care să genereze încredere în sistem concomitent cu asigurarea unei predictibilități reale a evoluției pensiilor publice;- cheltuielile cu pensiile se vor concentra pe creșterea mai mare a pensiilor mici și se vor menține ca pondere în valoarea totală a PIB-ului, astfel încât indicatorul de sustenabilitate pe termen mediu și lung să nu indice un risc ridicat;
- întărirea principiului contributivității, astfel încât cuantumul pensiei să reflecte activitatea profesională și contribuția la sistemul public de pensii, în raport de veniturile realizate de asigurat;
- asigurarea recalculării, conform noului cadru legal, a aproximativ cinci milioane de dosare de pensii, din format electronic şi/ sau letric existente la nivelul caselor teritoriale de pensii;
- digitalizarea Casei Naționale de Pensii Publice și a structurilor teritoriale pentru automatizarea și simplificarea interacțiunii digitale cu beneficiarii, dar și pentru creșterea ritmului de procesare a solicitărilor în vederea îmbunătățirii serviciilor oferite;
- digitalizarea funcționării sistemului de pensii private și diversificarea investițiilor din pilonul II de pensii.
Sursă: avocatnet.ro