Legea Sănătății, modificată de Guvern: Ce beneficii în plus au românii? Totul se aplică de azi, 1 februarie 2023

Author: Sara Andreescu
Actualizat: 01 nov 2023, 02:15

Principalele modificări aduse legii sănătății ÎN 2023

Sursa: freepik.com

Guvernul a aprobat marți mai multe ordonanțe care aduc modificări și completări în ceea ce privește Legea Sănătății și concediile și indemnizațiile medicale.

Legea Sănătății 2023. Legea Sănătății precum și concediile și indemnizațiile medicale vor fi modificate în 2023. Guvernul a aprobat marți o Ordonanță prin care se aduc modificări și completări Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, Ordonanței de Urgență nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate și Ordonanței de Urgență nr. 77/2011, privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății. O modificare importantă vizează medicamentele imunologice vor fi incluse în lista medicamentelor compensate de care beneficiază asigurații în 2023. 

Citește și: Cum poți verifica online daca ești asigurat la sănătate în 2023

Legea sănătății 2023. Compensarea medicamentelor imunologice 

Medicamentele imunologice vor fi incluse în lista medicamentelor compensate
[Sursa: freepik.com]

Legea Sănătății 2023. Una dintre principalele modificări aduse Legii Sănătății se referă la medicamentele imunologice care vor fi incluse în lista medicamentelor compensate de care beneficiază asigurații în 2023. 

Reglementarea modalității de asigurare a medicamentelor imunologice (agenți folosiți pentru producerea imunității active, precum unele vaccinuri), altele decât cele incluse în programele de sănătate publică finanțate de Ministerul Sănătății sau care se administrează altor segmente populaționale. Acestea vor fi incluse în lista medicamentelor compensate de care beneficiază asigurații. Contravaloarea acestor medicamente va fi suportată de la bugetul de stat, prin transferuri către bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, prin intermediul Ministerului Sănătății. Costul serviciului medical de administrare va fi suportat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății alocat programelor naționale de sănătate publică, se arată în comunicatul transmis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate

Legii Sănătății 2023: Modificări

Principalele modificări aduse legii sănătății prin noul act normativ vizează: 

 

- Acordarea serviciilor medicale spitalicești, de recuperare, de îngrijiri medicale și paliative la domiciliu, a consultațiilor de urgență la domiciliu, a transportului sanitar neasistat poate fi efectuată și de furnizorii autorizați înscriși în procesul de acreditare;

- Precizarea serviciilor de prevenție și depistare precoce a bolilor de care beneficiază asigurații;

- Introducerea obligației furnizorilor de servicii conexe actului medical (psihologice, logopedice, kinetoterapeutice) de a utiliza cardul național de sănătate în procesul de acordare a serviciilor respective decontate de CNAS, cu excepția serviciilor furnizate la distanță, conform prevederilor legale în vigoare;

- Completarea informațiilor incluse în modulul “Sumar de urgență” din Dosarul Electronic de Sănătate al pacientului, în sensul că acesta cuprinde informații referitoare la diagnostice, proceduri, investigații, tratamente și medicația eliberată, aferente ultimelor 6 luni;

- Elaborarea, avizarea și aprobarea viitorului Contract-cadru, precum și a normelor de aplicare ale acestuia, până la data de 30 iunie 2023;

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12

Citește și: Veste excelentă pentru femeile din țara noastră! Cine poate ieși mai rapid la pensie

- Autorizarea Ministerului Finanțelor de a introduce în bugetul FNUASS, pe măsura încasării, a sumelor provenite din protocoale încheiate de CNAS cu deținătorii de autorizații de punere pe piață a medicamentelor sau cu reprezentanții legali ai acestora, precum și a sumelor provenite din angajamentele obligatorii asumate de deținătorii de autorizație de punere pe piață a medicamentelor.

 

Concediile și indemnizațiile medicale în 2023 

Principalele modificări din legislația specifică concediilor și indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate sunt:

 

- Pentru persoana asigurată care desfășoară activitatea la mai mulți angajatori și care este asigurată la fiecare dintre aceștia pentru concedii şi indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, stagiul de asigurare este de 6 luni realizate la fiecare angajator, iar indemnizațiile se calculează și se plătesc, după caz, de fiecare angajator. Baza de calcul pentru fiecare indemnizație o constituie numai venitul obținut pe fiecare loc de realizare;

- Pentru persoanele asigurate care sunt cadre didactice și își desfășoară activitatea la mai mulți angajatori pentru completarea normei didactice, perioadele de stagiu de asigurare realizate în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul medical se utilizează de către toți angajatorii, iar indemnizațiile se calculează și se plătesc de fiecare angajator, numai pentru venitul realizat de asigurat la respectivul angajator;

- Perioadele de asigurare, realizate în temeiul legislației unui stat cu care România a încheiat acorduri, înțelegeri, convenții sau protocoale internaționale cu prevederi în domeniul sănătății, se asimilează stagiului de cotizare necesar pentru a beneficia de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate;

- Cetățenii străini sau apatrizii aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, beneficiază de concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate ca și asigurații români, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare.

 

Sursă: cnas.ro