Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a postat pe rețelele de socializare un mesaj în care vorbește despre modificările care vor fi aduse legii asistenței sociale. Aceasta a mai precizat că dorește ca aceste schimbări să îi ajute cu adevărat pe cei vulnerabili. Totodată, Raluca Turcan aduce la cunoștință că România duce lipsă de asistenți sociali specializați.
România se confruntă cu lipsa asistenților sociali specializați
Raluca Turcan a precizat într-o postare pe pagina de Facebook că, în urma vizitei făcute la Tulcea, a descoperit că situația vârstnicilor este foarte gravă, având în vedere că este vorba despre persoane izolate care se află ”într-o sărăcie evidentă”.
”La nivel național, doar 7% din unitățile administrativ – teritoriale acordă servicii integrate destinate vârstnicilor, iar în cazul județului Tulcea, pe care l-am vizitat astăzi, situația vârstnicilor este cu atât mai gravă cu cât vorbim despre persoane izolate, aflate într-o situație de sărăcie evidentă.
Citeste si: INDEMNIZAȚIA DE HRANĂ 2021. Cât a ajuns să fie norma de hrană pentru bugetari în 2021?
Ce modificări se va aduce legii asistenței sociale
Ministrul a mai punctat că dorește ca modificările aduse legii asistenței sociale să asigure nevoile persoanelor vulnerabile potrivit principiului”finanțarea urmează beneficiarul”. Raluca Turcan spune că primăriile vor fi responsabile cu luarea în evidență a acestor persoane vulnerabile.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
”Prin modificările pe care le vom aduce la legea asistenței sociale vrem să asigurăm finanțare corespunzătoare, plecând de la nevoile celor vulnerabili, conform principiului ”finanțarea urmează beneficiarul”, infrastructură socială și servicii integrate.
Primăriile vor avea responsabilitatea de a lua în evidență persoanele vârstnice, exact așa cum se întâmplă cu cele din centrele rezidențiale. În momentul actual, 72% din serviciile publice de asistență socială (SPAS) nu au o evidență a persoanelor vârstnice în dificultate.”,
În ceea ce privește serviciile integrate, ministrul anunță că a fost demarat un proiect de finanțare din fonduri europene pentru 139 comunitați marginalizate care beneficiază de asistență socială.
”În ceea ce privește serviciile integrate, am demarat deja un proiect finanțat din fonduri europene, pentru 139 de comunități marginalizate care beneficiază de asistent social, asistent medical și consilier școlar, iar obiectivul nostru este să extindem acest model și să îl completăm și cu alte tipuri de servicii, în funcție de nevoile specifice ale grupurilor vulnerabile.”, spune ministrul Muncii.
Mai mult, ministrul Muncii a precizat că încurajează parteneriatele dintre stat și mediul privat în beneficiul celor nevoiași.