Legendarul cântăreț Meat Loaf a murit! Avea 74 de ani

Author: Andrei Ionescu
Actualizat: 21 oct 2022, 02:35

Meat Loaf a murit la 74 de ani!

Sursa: Facebook Meat Loaf

Legendarul cântăreț Meat Loaf a murit la vârsta de 74 de ani. Meat Loaf este autorul hiturilor „Bat Out of Hell” și „I’d Do Anything for Love”.

"Cu durere în suflet anunțăm că incomparabilul Meat Loaf a murit în această seară, înconjurat de soția sa Deborah, de fiicele Pearl și Amanda și de prieteni apropiați.

Cariera sa uimitoare s-a întins pe 6 decenii, în care a vândut peste 100 de milioane de albume în întreaga lume și a jucat în peste 65 de filme, inclusiv „Fight Club”, „Focus”, „Rocky Horror Picture Show” și „Wayne’s World”.

„Bat Out of Hell” rămâne unul dintre cele mai bine vândute 10 albume din toate timpurile. Știm cât de mult a însemnat el pentru mulți dintre voi și apreciem cu adevărat toată dragostea și sprijinul acordat în timp ce trecem prin această perioadă de durere cauzată de pierderea unui artist care i-a inspirat pe alții atât de mult și a unui bărbat frumos.

Vă mulțumim pentru înțelegerea nevoii noastre de discreție în acest moment.

Din inima lui până în sufletele voastre... nu vă opriți niciodată din a face rock", a transmis familia, pe contul de Facebook al lui Meat Loaf.

Cauza decesului lui Meat Loaf ar fi contractarea virusului COVID-19, potrivit unor surse.

Unul dintre cei mai mari cântăreți de rock ai tuturor timpurilor, Meat Loaf a cucerit inimile a milioane de fani din întreaga lume, mai ales cu hiturile „Bat Out of Hell” și „I’d Do Anything for Love”, difuzate în continuare intens pe radiourile internaționale, mai ales cele cu profil rock.

Meat Loaf a avut o carieră de decenii în muzică și film
[Sursa: Facebook Meat Loaf]

Citeste si: Doliu în fotbalul mondial. O legendă a lui Real Madrid a murit! A jucat cu celebrul Nicolae Dobrin!

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: VIDEO Cum gestionează Medana, actuala soție a lui Alin Oprea, situația dintre el și fosta parteneră de viață. „M-a luat de pe stradă, în pantaloni scurți, în tricou și niciun ban în cont.”

Legendarul cântăreț Meat Loaf a murit! Avea 74 de ani

Născut în Dallas, Texas pe 27 septembrie 1947, Meat Loaf, pe numele său real Michael Lee Aday, a fost cântăreț și actor.

A început cariera în muzică la începutul anilor 1970, iar cel de al doilea album al său, „Bat Out of Hell” (1977), a ajuns unul dintre cele mai vândute din Statele Unite, cu circa 14 milioane de exemplare. Pe parcursul carierei sale de câteva decenii în muzică, Meat Loaf a vândut peste 100 de milioane de albume.

Ca actor a jucat în mai multe pelicule importante, printre care și "Fight Club" (1999), alături de celebrii Brad Pitt și Edward Norton. L-a interpretat în filmul respectiv pe Robert Paulson.

Citeste si: Un celebru actor francez, Gaspard Ulliel, a murit la doar 37 de ani! A suferit un accident mortal la schi!