Live cutremur Turcia și Siria: Turcia a fost lovită de un cutremur de 5,7, în urmă cu puțin timp

Autor: Andreea Buinoschi
Actualizat: 07 nov 2023, 00:50

Ieri, 6 februarie, Turcia și Siria au fost zguduite de două cutremure de 7,8 și 7,5, la nici 12 ore distanța unul de altul. Numărul morților crește de la o oră la alta, iar OMS estimează că numărul deceselor ar putea ajunge la 20.000.

Cele două cutremure s-au resimțit în: Egipt, Siria, Irak, Liban și nordul Ciprului. Turcia și Siria continuă căutările supraviețuitorilor, deoarece multe persoane încă sunt prinse sub dărâmături și nu se știe câte sunt în viață.

UPDATE ORA 10:40. Turcia a fost zguduită de un nou cutremur, cu magnitudinea de 5,7

Au trecut aproximativ 24 de ore de la al doilea cutremur de ieri, de 7,5, dar un al treilea, de 5,7, s-a făcut resimțit în urmă cu puțin timp.

Cutremurul a lovit partea de est a țării, conform Centrului Seismologic Mediteranean European. Acesta s-a produs la o adâncime de doar 46 de km și, deși a avut o intensitate mai mică, poate dărâma clădirile care sunt, deja, afectate de primele două.

Seismologii se așteaptă la o serie de replici în urma celor două cutremure de ieri, unul de 7,8, iar altul de 7,5.

UPDATE ORA 09:30. Numărul morților a depășit 4.800

Pe măsură ce căutările continuă și din ce în ce mai multe persoane sunt scoase de sub dărâmături, numărul deceselor crește alarmant. Până acum, numărul morților a trecut de 4.800, dar OMS susține că ar putea ajunge la 20.000.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Numărul răniților este și el de ordinul miilor, iar peste 3.380 de persoane și-au pierdut viața în Turcia. Numărul morților din Siria a depășit 1.440.

Citește și: Momentul cutremurului devastator din Turcia, surprins de camerele de supraveghere. Mii de persoane au murit sub dărâmături VIDEO

UPDATE ORA 09:00. Sute de familii se află sub dărâmături

Sute de familii au rămas blocate sub dărâmături, conform șefului serviciului de apărare civilă al poziției siriene.

Raed al-Saleh a cerut ajutor din partea tuturor statelor, pentru ca salvarea oemenilor să se realizeze într-un timp cât mai scurt.

Citește și: Cutremur Turcia, azi 6 februarie 2023: Peste 1300 de morți și peste 10.000 de răniți: Două seisme de peste 7 grade au avut loc în mai puțin de 12 ore. Zece români, afectați. UPDATE

UPDATE ORA 08:00. Salvatorii au continuat căutările toată noaptea

Au trecut mai bine de 24 de ore de la primul cutremur și căutările oamenilor blocați sub dărâmături continuă. Ploaia, frigul și zăpada au îngreunat căutările, dar acestea nu s-au oprit. Mai multe persoane au fost scoase în viață de sub dărâmături, chiar și după 20 de ore.