După ce ieri am urmărit povestea falsului bolnav de Covid, care s-a carantinat cu amanta în casa socrilor, astăzi, la "În căutarea adevărului" de la Kanal D, vom urmări povestea lui Valentin Ardelean (26 de ani), agent de vânzări, care are o iubită, dar care se îndrăgostește de o colegă de muncă.
Vezi Online Video emisiunea "În căutarea adevărului" pe Kanal D
Vali are de mai mult timp o relație cu Rebecca (23 de ani), model și viitoare stewardesă. Însă Vali se îndrăgostește de Ioana (40 de ani), care lucrează la aceeași firmă cu el, fiind cea mai de succes persoană din companie.
El reușește să o cucerească, aparent, iar lucrurile par extraordinare pentru Vali, Ioana înțelegând inclusiv faptul că el are o relație și acceptând să joace rolul de amantă.
Ioana îi spune lui Vali că are 34 de ani, dar acesta va afla, în cele din urmă, că ea are, de fapt, 40 de ani, nu 34. Și acesta nu este singurul lucru pe care i-l ascunde. Ea are doi copii, unul de 13 ani și altul de 8.
Lucrurile se precipită în momentul în care, în Centrul Vechi, Vali o observă pe Rebecca.
El se ascunde de ea, însă Ioana face o criză de gelozie. Ulterior, Ioana îi spune și ea adevărul, că nu are 40 de ani, ci 34 și că are doi copii.Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Rebecca pleacă de acasă!
Rebecca îl părăsește pe Vali, acesta găsind casa unde ei stăteau împreună goală. Îi lasă o scrisoare.
El încearcă să se împace cu ea, însă vom asista la o confruntare, la care vor participa toți, Rebecca, Ioana, dar și Ernest.
Cum se va încheia totul aflați doar urmărind emisiunea "În căutarea adevărului" la Kanal D, de la ora 13:00!
Urmărește emisiunea "În căutarea adevărului" și online, live video pe Kanal D, accesând https://www.kanald.ro/live.html de pe tabletă, laptop sau telefonul mobil.