LIVE TEXT: Elon Musk a dat voie să activeze internetul Starlink pentru iranieni

Author: Madalina Maftei
Actualizat: 26 iun 2023, 00:10

Protestele au luat amploare în Iran

Sursa: Twitter

Protestele din Iran să extind cu rapiditate în întreaga țară, în timp ce pe internet circulă filmulețe care arată că poliția a trecut de partea manifestanților în unele locații. În încercarea de a pune capăt revoltei declanșate de moartea unei tinere de 22 de ani, care ar fi fost ucisă de autorități pentru că nu a respectat codul strict de vestimentație și și-a lăsat o șuviță de păr la vedere, au restricționat accesul la Internet.

În mai multe țări din Europa, femeile au decis să-și tundă părul în semn respect și susținere față de femeile din Iran. Protestele se extind în Iran, televiziunea de stat a menționat că 41 de protestatari și polițiști au fost uciși în timpul violențelor în vreme ce iranienii ies în stradă în mai multe țări din lume. 

UPDATE 14:33 Elon Musk a dat voie să activeze internetul Starlink pentru iranieni

Îndrumările legale ale guvernului american cu privire la extinderea serviciilor de internet pentru iranieni au fost modificate în ciuda sancțiunilor americane asupra țării.

CEO-ul SpaceX, Elon Musk, a primit undă verde de la guvernul Statelor Unite pentru a activa serviciul de internet prin satelit Starlink pentru a ajuta iranienii care protestează împotriva morții tinerei de 22 de ani, care nu a purtat regulamentar hijabul.

Accesul la rețelele sociale și la anumite conținuturi este strict restricționat în Iran și sâmbătă au fost raportate întreruperi semnificative de internet în toată țara, unul dintre cei mai mari operatori de telefonie mobilă fiind întrerupt, lăsând milioane de iranieni offline, notează aljazeera.com.  

UPDATE 14:00: Ciocnirea poliției cu protestatarii iranieni la Londra și Paris

Ofițerii de poliție francezi și britanici încearcă să împiedice manifestanții din capitalele lor să ajungă la misiunile diplomatice ale Iranului.

Poliția franceză a lansat gaze lacrimogene și a folosit tactici anti-revoltă pentru a împiedica sute de oameni care protestează în capitală să mărșăluiască duminică în misiunea diplomatică a Teheranului.

La Londra, poliția a declarat că a făcut 12 arestări și cinci ofițeri au fost „grav răniți”, în timp ce demonstranții încercau să treacă peste barierele care protejează ambasada Iranului Regatul Unit, notează aljazeera.com.

UPDATE 11:24 „Se întâmplă ceva mare”: iranienii riscă totul pentru a protesta

Cinci persoane își împărtășesc experiențele legate de protestele declanșate de moartea lui Mahsa Amini în arest, pe măsură ce speranța unei schimbări reale crește, potrivit The Guardian.

„Nu îndrăznesc să ies și să mă alătur protestelor, deoarece ucid oameni, dar prietenii mei se alătură și îmi spun totul despre asta.

Nu știu dacă acesta este cel mai bun mod de a obține libertate și pace – deși cred că acestea pot îmbunătăți siguranța pentru femei. Protestele anterioare au constat în principal din bărbați, dar acesta este foarte diferit. Femeile au început și bărbații sunt alături de ei. Când poliția obligă femeile să poarte hijabul, bărbații luptă împotriva poliției. Majoritatea protestatarilor sunt tineri, dar și oamenii în vârstă îi susțin. Moartea lui Mahsa Amini ar putea fi scânteia care aprinde Iranul în jurul drepturilor femeilor”.

„În Iran, femeile și fetele nu au drepturi, iar acest protest este despre asta. Aici, două martori de sex feminin din tribunal contează la fel de mult ca un bărbat. Dacă o femeie vrea să-și viziteze părinții fără permisiunea soțului ei, el o poate da în judecată. Nu-mi pot duce fiul într-un alt oraș fără aprobarea fostului meu soț”.

„La școală, am fost pedepsit adesea pentru că nu îmi ascundeam părul complet sau pentru că râdeam prea tare. Aceste proteste sunt sunetul tuturor acestor ani. Cred că generațiile tinere nu mai pot tolera aceste umilințe.” Farah, 37 de ani, o mamă din Shiraz, sudul Iranului

Citește și: Durere in partea dreapta a corpului – cauze si remedii

UPDATE 10:00 Numărul morților este în creștere în Iran după 10 nopți de proteste violente împotriva regimului

Iranienii au ieșit în stradă pentru a zecea noapte consecutivă pentru a protesta împotriva regimului islamist după uciderea Mahsei Amini, relatează The Guardian. 

Organizația Iran Human Rights, pentru drepturile omului, cu sediul în Norvegia, anunța duminică un bilanț de cel puțin 57 de morți. De asemenea, ei spun că faptul că internetul a fost tăiat face tot mai dificilă confirmarea unui număr de decese într-un context în care protestele conduse de femei s-au răspândit într-un număr mare de orașe. 

 

 

Manifestațiile au căpătat amploare în Iran după moartea tinerei de 22 de ani, Mahsa Amini 

Şeful Autorităţii judiciare iraniene, Gholamhossein Mohseni Ejei, a ameninţat la sfârşitul săptămânii trecute că  nu va manifesta „nicio indulgenţă” faţă de manifestanţi, după zece zile de proteste în întreaga ţară în urma decesului unei tinere aflate în custodia poliţiei moravurilor, care au costat viaţa a 41 de persoane, scrie AFP, citată de Agerpres.

Anterior, preşedintele Ebrahim Raisi a îndemnat forţele de securitate să acţioneze „ferm împotriva celor care subminează securitatea şi pacea ţării şi a poporului”.

Citeste si: Președintele Iranului a refuzat un interviu la CNN, deoarece jurnalista nu a dorit să poarte eșarfa pe cap! Christiane Amanpour a copilărit în Iran și a explicat motivul gestului ei

Protestele au izbucnit în Iran în data de 16 septembrie, ziua în care a murit Mahsa Amini, arestată la 13 septembrie, la Teheran, deoarece „purta haine necorespunzătoare”, de către poliţia moravurilor, o unitate însărcinată cu aplicarea unui cod vestimentar strict pentru femei în Republica Islamică a Iranului.

Astfel de manifestații au mai avut loc în 2029, cauzate de creşterea preţului la benzină, în plină criză economică, care au afectat o sută de oraşe şi au fost sever reprimate (230 de morţi, conform unui raport oficial, peste 300, potrivit Amnesty International), în acestea înaintate în memoria tinerei care a fost ucisă cu sânge rece sunt cele mai mari proteste care au avut loc până acum în țară.

Citeste si: LIVE UPDATE Ziua 213 de război în Ucraina: SUA nu vor recunoaște referendumurile organizate de Rusia.  Zelenski cere ucrainenilor din teritoriile ocupate de ruşi să fugă de mobilizare

 

 

 

 


În ediția de sâmbătă, 6 iulie, a emisiunii „Casa iubirii”, Sebastian a fost atât de supărat încât a ignorat-o total pe fosta lui iubită, Roberta, în ciuda gesturilor ei de apropiere.