UPDATE 10.40: Ministerul ucrainean de Externe l-a criticat marți pe președintele croat Zoran Milanović pentru că a afirmat că Crimeea nu va reveni niciodată sub controlul Ucrainei, calificând comentariul său drept „inacceptabil”.
În comentariile de aseară, în care a detaliat obiecția sa față de faptul că Zagrebul oferă ajutor militar Kievului, Milanović a declarat că este „clar că Crimeea nu va mai face niciodată parte din Ucraina”.
„Considerăm inacceptabile declarațiile președintelui Croației, care a pus efectiv la îndoială integritatea teritorială a Ucrainei”, a scris pe Facebook purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, Oleg Nikolenko.
UPDATE 10.07: Ministerul rus de Externe a declarat că președintele Vladimir Putin a vorbit cu prințul Arabiei Saudite Mohammed bin Salman în cadrul unei convorbiri telefonice.
„S-a discutat despre dezvoltarea în continuare a cooperării bilaterale în sectoarele politic, comercial, economic și energetic, precum și despre cooperarea în cadrul grupului Opec Plus pentru a asigura stabilitatea pieței
UPDATE 9.47: Radiodifuzorul de stat ucrainean Suspilne a scris:
„În timpul nopții, trupele rusești au bombardat districtul Nikopol din regiunea Dnipropetrovsk. Au fost avariate trei case particulare, clădiri agricole și o linie electrică. Nu există răniți.
Citește și: LIVE UPDATE Ziua 341. Regiunea Donețk este atacată constant. Zelenski: Timpul să fie arma noastră
În cursul zilei trecute, trei persoane au fost rănite în regiunea Donețk din cauza bombardamentelor rusești. În regiunea Zaporojie, 14 așezări au fost bombardate în cursul zilei, iar șapte în regiunea Kherson.
În cursul zilei, forțele de apărare au efectuat mai multe lovituri asupra zonelor în care este concentrată armata rusă, lovind trei puncte de control și două depozite de muniții. În cursul zilei de ieri, Federația Rusă a pierdut aproximativ 850 dintre soldații săi în războiul împotriva Ucrainei”, a anunțat Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei.
UPDATE 9.20: Președintele Croației, membră NATO, a criticat aseară națiunile occidentale pentru că furnizează Ucrainei tancuri grele și alte arme în campania sa împotriva forțelor rusești invadatoare, afirmând că aceste livrări de arme nu vor face decât să prelungească războiul.
Zoran Milanović a declarat reporterilor din capitala croată că este o „nebunie” să crezi că Rusia ar putea fi învinsă într-un război convențional.
„Sunt împotriva trimiterii de arme letale acolo”, a spus Milanović. „Aceasta (n.r.: trimiterea de arme) prelungește războiul”.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citește și: Scholz apără decizia de a trimite tancuri de luptă în Ucraina!
„Care este obiectivul? Dezintegrarea Rusiei, schimbarea guvernului? Se vorbește, de asemenea, de ruperea Rusiei. Este o nebunie”, a mai precizat acesta.
Zoran Milanović s-a opus în mod deschis admiterii Finlandei și Suediei în NATO, precum și antrenării trupelor ucrainene în Croația, ca parte a ajutorului UE pentru țara aflată în conflict.
Ieri, el a declarat că, în opinia sa, Crimeea nu va mai face niciodată parte din Ucraina. Peninsula de la Marea Neagră a fost anexată de Rusia în 2014, într-o mișcare care nu este recunoscută pe scară largă la nivel internațional.
UPDATE 8.10: Rusia și Belarus au început o sesiune de o săptămână de pregătire a personalului pentru comandamentul comun al grupării lor regionale de forțe, a anunțat marți Ministerul belarus al Apărării.
Antrenamentul face parte din pregătirea pentru exercițiile comune pe care cele două țări le vor organiza în Rusia în septembrie, a adăugat ministerul în declarația sa.
Ministrul ucrainean al Apărării vine la Paris pentru a-i cere avioane lui Emmanuel Macron
UPDATE 7.54: Ministrul ucrainean al apărării este așteptat marți la Paris pentru a se întâlni cu președintele Emmanuel Macron, pe fondul unei dezbateri între aliații Kievului cu privire la furnizarea de avioane de luptă pentru războiul său împotriva Rusiei, după ce președintele american Joe Biden a exclus oferirea de avioane F-16.
În remarcile transmise de televiziunea franceză înainte ca Biden să vorbească la Washington, Macron a subliniat că orice astfel de demers ar depinde de mai mulți factori, inclusiv de necesitatea de a evita o escaladare și de asigurări că avioanele nu vor „atinge solul rusesc”. El a declarat că Reznikov se va întâlni, de asemenea, cu omologul său francez Sebastien Lecornu la Paris, marți.
Joe Biden afirmă că SUA nu vor furniza avioane de luptă F-16 Ucrainei
UPDATE 7.40: Statele Unite nu vor furniza avioane de luptă F-16 pe care Ucraina le-a solicitat în lupta sa împotriva Rusiei, a declarat luni președintele Joe Biden.
Ucraina plănuia să facă presiuni pentru avioane de luptă occidentale de generația a patra, precum F-16, după ce a obținut săptămâna trecută livrări de tancuri de luptă principale, a declarat, vineri, un consilier al ministrului ucrainean al apărării. Un purtător de cuvânt al forțelor aeriene ucrainene a declarat că piloților săi le va lua aproximativ o jumătate de an pentru a se antrena pe astfel de avioane de luptă.
Întrebat dacă Statele Unite vor furniza avioanele, Joe Biden a dat un răspuns negativ reporterilor de la Casa Albă.
Scurtul schimb de replici a avut loc la scurt timp după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Rusia a început să se răzbune pentru rezistența Ucrainei la invazia sa prin atacuri necruțătoare în est.
Președintele Ucrainei a avertizat de săptămâni întregi că Moscova urmărește să își intensifice asaltul asupra Ucrainei după aproximativ două luni de impas virtual de-a lungul liniei frontului care se întinde în sud și est.
Ucraina a primit un impuls uriaș săptămâna trecută, când Germania și Statele Unite au anunțat că intenționează să furnizeze tancuri grele, punând capăt unor săptămâni de impas diplomatic pe această temă.
„Următoarele mari obstacole vor fi acum avioanele de luptă”, a declarat, vineri, Iuriy Sak, care îl consiliază pe ministrul apărării Oleksiy Reznikov.