UPDATE:
- Guvernatorul provinciei Luhansk din estul Ucrainei afirmă că atacurile terestre și aeriene ale forțelor rusești se intensifică.
- „Astăzi este destul de dificil pe toate direcțiile. Există încercări constante de a străpunge liniile noastre de apărare”, a declarat Serhiy Haidai, la televiziunea locală despre luptele din apropierea orașului Kreminna.
- Luhansk este una dintre cele două provincii din regiunea Donbas pe care Rusia le controlează parțial și pe care dorește să le cucerească în totalitate.
- Rusia a declarat, în ultima sa actualizare, că o serie de lovituri cu rachete efectuate joi în jurul Ucrainei și-au atins obiectivele, lovind instalații care furnizează combustibil și muniții forțelor de la Kiev.
- Ucraina a raportat lovituri cu 36 de rachete, spunând că 16 au fost doborâte și că cea mai mare rafinărie de petrol a sa, Kremenciuk, în centrul Ucrainei, a fost lovită.
Joe Biden îi va „transmite mesaje” lui Vladimir Putin în discursul din Polonia
UPDATE:
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
- Președintele SUA, Joe Biden, îi va „transmite mesaje” omologului său rus, Vladimir Putin, atunci când va vorbi marți, la Varșovia, afirmă SUA, salutând totodată efortul fără precedent al NATO de a ajuta Ucraina.
- Joe Biden va susține discursul în Polonia, un aliat cheie al SUA și, în aceeași zi în care Vladimir Putin va ține propriul discurs la Moscova, cu trei zile înainte de aniversarea de un an a invaziei Rusiei în Ucraina de pe 24 februarie 2022, va transmite și un mesaj pentru liderul rus.
Citește și: Ce planuri are Rusia cu Republica Moldova! Volodimir Zelenski a dezvăluit totul: „Vrea să distrugă țara”
- Joe Biden va veni marți la Varșovia și se va întâlni cu președintele polonez, Andrzej Duda. Miercuri, el se întâlnește cu liderii grupului „celor Nouă de la București”, un grup de membri NATO din Europa de Est. În plus, a precizat Casa Albă, el va vorbi la telefon săptămâna viitoare cu liderii Marii Britanii, Franței și Italiei. Cancelarul german, Olaf Scholz, este așteptat la Washington pe 3 martie.
- Principalul eveniment public al lui Joe Biden va fi discursul susținut marți de la Castelul Regal din Varșovia despre „modul în care Statele Unite au mobilizat lumea pentru a sprijini poporul ucrainean în timp ce își apără libertatea și democrația”, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, John Kirby.
Citește și: Cum arată aeronavele AWACS trimise de NATO în România să execute misiuni de supraveghere și recunoaștere
- „Președintele SUA va spune clar că Statele Unite vor continua să fie alături de Ucraina... atât timp cât va fi nevoie... Și bănuiesc că îl veți auzi transmițându-i mesaje și domnului Putin, precum și poporului rus”, a mai precizat John Kirby.
- Purtătorul de cuvânt a mai precizat că Joe Biden nu intenționează să se întâlnească cu Volodimir Zelenski în timpul călătoriei sau să se deplaseze în Ucraina.
Volodimir Zelenski grăbește Occidentul să acorde sprijin Ucrainei
UPDATE:
- Președintele Volodimir Zelenski a îndemnat Occidentul să se grăbească cu sprijinul acordat Ucrainei, spunându-le liderilor mondiali reuniți la Munchen, în Germania, pentru o conferință majoră de securitate, că președintele rus, Vladimir Putin, ar obține un avantaj militar dacă livrările de arme nu vor sosi în curând.
- „Trebuie să ne grăbim. Avem nevoie de rapiditate- rapiditatea acordurilor noastre, rapiditatea livrărilor... rapiditatea deciziilor pentru a limita potențialul rusesc”, a declarat Volodimir Zelenski, vineri, într-un discurs video de deschidere a summitului.
- Aproximativ 40 de șefi de stat și de guvern, precum și politicieni și experți în domeniul securității din aproape 100 de țări, inclusiv SUA, Europa și China, sunt așteptați să participe la conferința de trei zile pentru a discuta situația de securitate a Europei pe fondul războiului Rusiei din Ucraina.