LIVE TEXT Ziua 362 de război în Ucraina. SUA plănuieşte noi sancţiuni împotriva Rusiei. Volodimir Zelenski: "Fiecare atac rusesc va avea consecințe legale concrete pentru statul terorist"

Autor: Diana Tilă
Actualizat: 20 nov 2023, 01:10

Volodimir Zelenski

Sursa: Facebook Volodimir Zelenski

Războiul a intrat în cea de-a 362-a zi, iar bombardamentele din Ucraina continuă.

Războiul din Ucraina a ajuns în cea de-a 362-a zi. Volodimir Zelenski a declarat că armata rusă are pierderi foarte importante, în apropierea orașului Vuhledar din est.  Recent, Statul Major General ucrainean a transmis că rușii au pierdut până acum aproape 143.000 de soldați în luptă. Mai mult, șeful diplomației europene le-a sugerat statelor UE să livreze Kievului muniții cât mai repede, pentru a împiedica Rusia să câștige războiul în următoarele „câteva săptămâni”.

Citește și: LIVE TEXT Ziua 361 de război în Ucraina. Franța dorește eșecul Rusiei în războiul pornit în Ucraina. SUA susține că Rusia a comis crime împotriva umanității și avertizează China să nu-i ofere ajutor

SUA, noi sancțiuni pentru Rusia

SUA vor să impună noi controale la export și o nouă rundă de sancțiuni împotriva Rusiei, vizând industrii cheie, a relatat duminică Bloomberg, citând surse familiare cu acest subiect. 

Sancțiunile pe care SUA le au în vedere vizează sectoarele de apărare și energie ale Rusiei, instituțiile financiare și mai multe persoane fizice.

De asemenea, SUA și aliații ar putea să analizeze prevenirea evitării și eludării sancțiunilor pentru a întrerupe sprijinul pe care Rusia îl primește din partea unor țări terțe.

Citește și: Rusia solicită o anchetă a ONU! Ce vor de data asta?

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

"Săptămâna aceasta, am primit semnale puternice de la partenerii noștri și acorduri concrete privind inevitabilitatea de a trage Rusia la răspundere pentru agresiune, pentru teroarea împotriva Ucrainei și poporului său.

Fiecare atac rusesc asupra orașului Harkov și regiunii, regiunea Sumy și regiunea Donețk, Hmelnițky, Nikopol al nostru și fiecare colț al statului nostru vor avea consecințe legale concrete pentru statul terorist", a transmis Volodimir Zelenski.

La începutul lunii februarie, SUA au emis noi sancțiuni împotriva Rusiei pentru activități cibernetice care au vizat șapte persoane, inclusiv șase ruși și un ucrainean, în urma cărora Rusia a sancționat 77 de cetățeni americani să intre în Rusia, ca măsură de retorsiune.

Citește și: "Putin a eșuat" declara vicepreședintele american! Afla ce anume a zis

Armata rusă a bombardat regiunea Sumî  

Duminică, 19 februarie, administrația militară regională a anunțat că Rusia a bombardat regiunea Sumî din nord-estul Ucrainei de aproximativ 80 de ori, relatează The Kyiv Independent.

De asemenea, comunitățile Bilopillia și Krasnopillia au fost lovite de 22 de ori și, respectiv, 28 de ori. În plus, forțele ruse au atacat comunitatea Novoslobidska în timpul zilei. Din fericire nu au fost raportate victime.

Citește și: Ce planuri are Rusia cu Republica Moldova! Volodimir Zelenski a dezvăluit totul: „Vrea să distrugă țara”