Guvernatorul Kaliningradului a anunțat, luni, 20 iunie, că ministerul rus de externe îl va convoca marți pe șeful delegației Uniunii Europene la Moscova, Markus Ederer, în legătură cu interzicerea de către Lituania a tranzitului de mărfuri spre Kaliningrad în conformitate cu sancțiunile europene impuse Rusiei pentru invadarea Ucrainei, transmite Reuters, citată de Agerpres.
UPDATE ORA 14:00. Vicepremierul de la Kiev: Rusia ține în închisori peste 1.500 de civili ucraineni
Vicepremierul Ucrainei, Irina Vereșciuk, a anunțat că în închisorile rusești sunt deținuți peste 1.500 de civili ucraineni, ca prizonieri de război, informează The Guardian.
“Peste 1.500 de civili sunt ținuți în închisorile rusești – sunt la Rostov, Kursk, sunt în închisoare, sunt ținuți ca prizonieri de război, deși nu ar trebui să fie prizonieri de război… Ar trebui eliberați”, a afirmat Vereșciuk, luni, 20 iunie, în timpul unui briefing televizat.
Rusia a pierdut peste 34.000 de soldați de la începutul războiului
Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a publicat, marți, noi estimări privind pierderile pe care le-ar fi suferit Rusia de la începutul războiului. Conform acestora, 34.100 de soldați ruși au murit în conflict, informează Kyiv Independent.
De asemenea, conform datelor anunțat de Kiev, armata rusă pierdut și:
- 1.496 de tancuri 3.606 de vehicule blindate;
- 2.537 de vehicule și rezervoare de combustibil;
- 752 de piese de artilerie;
- 239 de sisteme de lansare multiplă de rachete;
- 98 de rachete sol-aer;
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
- 181 de elicoptere;
- 216 avioane;
- 611 drone;
- 14 ambarcațiuni.
Ministerul rus de externe îl va convoca pe şeful Delegaţiei UE la Moscova
Autoritățile de la Vilnius au interzis tranzitul de mărfuri pe teritoriul lituanian către și dinspre exclava rusă situată între Lituania și Polonia, invocând sancțiunile UE.
“Aceasta este, desigur, o situație care poate fi rezolvată prin mijloace diplomatice”, a declarat, pentru televiziunea rusă, Anton Alihanov, guvernatorul Kaliningradului.
“Din câte știu, mâine, Marcus Ederer, ambasadorul Uniunii Europene în Rusia, va fi chemat la ministerul de externe... și va fi informat despre condițiile corespunzătoare implicate aici”, a mai spus aceasta.
Rusia își intensifică bombardamentele în estul Ucrainei
Ucraina a susținut, luni, că forțele ruse și-au intensificarea bombardamentele în est, unde trupele ruse rezistă cu înverșunare și, potrivit Moscovei, a lovit platforme de foraj în Marea Neagră de lângă Crimeea (sud) anexată în 2014, scrie AFP, citată de News.ro.
În estul Ucrainei, mai multe orașe se pregătesc de o avansare a trupelor ruse. “Frontul s-a apropiat în ultimele câteva săptămâni, până la 15-20 de kilometri”, a explicat, pentru AFP, Vadim Liakh, primar în Sloviansk, în regiunea Doneţk, care speră ca “ noile arme de care armata noastră are nevoie să sosească în curând”.
În piața satului, zgomotul îndepărtat al artileriei se aude deja, potrivit jurnaliștilor AFP prezenți la fața locului.
“Până acum, totul este bine aici, dar este foarte greu din punct de vedere psihologic când vezi la televizor ce se întâmplă în alte orașe”, a adăugat Svitlana, 48 de ani, măcelar la piaţa din Kramatorsk, alt oraş care ar putea deveni în curând un punct fierbinte de luptă, pe măsură ce trupele Moscovei înaintează dinspre nord.
În regiunea Doneţk (est), intensitatea bombardamentelor “ crește pe toată linia frontului”, a dezvăluit președinția, raportând un mort și șapte răniți, inclusiv un copil.
La Severodoneţk, “rușii controlează mare parte din cartierele rezidențiale”, dar “mai mult de o treime din oraș rămâne controlată de forțele noastre armate”, a spus șeful administrației locale, Oleksandr Striuk.