LIVE UPDATE Ziua 123 de război în Ucraina. Rușii au bombardat Kievul. Începe summitul G7 de la Munchen. Joe Biden vrea un front unit în fața Rusiei

Author: Marina Ionescu
Actualizat: 26 mar 2023, 00:00

Războiul din Ucraina a intrat în ziua 123, însă lucrurile nu arată bine pe frontul din Donbas și Lugansk pentru armata ucraineană. Rușii au ocupat în întregime Severodonețk și se pregătesc să ocupe și Lisiceansk.

Duminică, 26 iunie, noi explozii s-au auzit la Kiev. Exploziile au avut loc cu câteva ore înainte de deschiderea unui summit G7 în Germania, unde se va discuta despre Ucraina.

Citeste si: LIVE UPDATE Ziua 122 de război în Ucraina. UE acordă un ajutor de 9 miliarde de euro Kievului. Lavrov acuză UE și NATO că se pregătesc de război împotriva Rusiei

Rușii au bombardat Kievul

În urma exploziilor, un complex rezidențial din apropierea centrului capitalei ucrainene a fost afectat.

„În urma unui bombardament inamic, a izbucnit un incendiu într-o clădire de nouă etaje. Conform datelor preliminare, o persoană a fost rănită”,  a transmis serviciul de stat pentru situații de urgență pe mesageria Telegram.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Ce pensie are Monica Tatoiu și pe ce cheltuie banii. “Eu nu le-am cu pusul deoparte. Nu stau la hoteluri de cinci stele. Merg la second-hand.”

 

Începe summitul G7 de la Munchen

La Munchen, liderii occidentali se strâng la summitul G7, acolo unde Joe Biden cere un front unit în fața Rusiei, iar Boris Johnson le cere liderilor să nu „abandoneze Ucraina”.

Această deplasare survine într-un ”moment esențial pentru solidaritatea transatlantică”, a declarat joi John Kirby, care coordonează comunicarea la Casa Albă pe probleme strategice.

Citeste si: Rusia a început simularea atacurilor cu rachete asupra statelor baltice. Spațiul militar al Estoniei a fost străbătut de un elicopter rusesc

La G7 şi la NATO, ”veți vedea clar cum intenția președintelui, de la început, de a ne revitaliza alianțele și parteneriatele ne-a permis să fim acolo” pentru a ”trage la răspundere Rusia”, a promis el.