LIVE UPDATE Ziua 13 de război. Volodimir Zelenski: „NATO nu este pregătită să accepte Ucraina”

Author: Amalia Georgescu
Actualizat: 08 dec 2022, 00:35

Războiul dintre Rusia și Ucraina continuă 

Sursa: captura twitter Nexta, pixabay

În ziua 13 de război, Rusia promite din nou coridoare umanitare pentru evacuarea civililor care încă se află în orașele bombardate. Un atac aerian a avut loc la Sumî, iar printre victime sunt și copii.

A treia rundă de negocieri nu a dus la încetarea războiului dintre Rusia și Ucraina, astfel că cele două țări sunt în continuare în conflict. Un nou atac aerian a avut loc asupra orașului Sumî, astfel că mai multe persoane au fost ucise sau rănite grav. 

Ziua 13 de război. Rusia amenință că ar putea întrerupe livrarea de gaze spre Europa prin Nord Stream 1

A fost din nou o noapte agitată în Ucraina. Atacurile aeriene asupra orașului Sumî au făcut mai multe victime, iar printre cei uciși se numără și copii. 

„Din păcate, printre cei uciși se numără și copii. Nu vom ierta niciodată asta!” a anunțat Dmitro Jivitski, cel care conduce Administrația Militară Regională Sumî.  

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Veste excelentă pentru femeile din țara noastră! Cine poate ieși mai rapid la pensie

UPDARE ORA 13:00: Primarul din Irpin, amenințat de forțele ruse: „Irpin nu renunță, Irpin nu poate fi cumpărat”

Oleksandr Markushyn, primarul suburbiei Irpin, a anunțat că forțele ruse au făcut presiuni asupra lui, încercând să îl determine să predea orașul. Oleksandr Markushyn a subliniat că Irpin continuă să lupte și le-a cerut rușilor să renunțe la atac și să se întoarcă la familiile lor.

„Sunt surprins că acești monștri încă nu au înțeles: Irpin nu renunță, Irpin nu poate fi cumpărat, Irpin luptă! Am o contraofertă pentru ocupanți să părăsească orașul în 24 de ore și să salveze viețile a mii de recruți ruși, a căror mamă, soră, fiică, bunică sau parteneră îi așteaptă acasă”, a transmis Oleksandr Markushyn, primarul suburbiei Irpin, potrivit edition.cnn.com.

UPDATE ORA 11:00 Ministrul britanic al Apărării: „Putin este terminat. Armata sa este terminată”

Ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, a spus că războiul dintre Rusia și Ucraina îl va afecta puternic pe Vladimir Putin. Ben Wallace este de părere că Vladimir Putin și-a pierdut autoritatea în lume după ce a pornit acest conflict.

„Indiferent ce se va întâmpla, preşedintele Putin nu mai are nicio putere în lume. Este terminat. Armata sa este terminată. Iar el trebuie să recunoască asta”, a spus Ben Wallace.

Citeste si: Care-i planul de rezervă dacă președintele Ucrainei, Volodemir Zelenski, este ucis de către ruși