UPDATE ORA 12:00. Blindatele rușilor au fost ascunse lângă reactorul 5 de la Centrala Zaporojie
Rușii au ascuns mai multe blindate lângă unul dintre reactoarele centralei nucleare de la Zaporojie. Imaginile au fost publicate de Ministerul Britanic al Apărării joi, 25 august.
Centrala de la Zaporojie este în mâinile rușilor încă din luna martie și a fost bombardată de mai multe ori de la începutul războiului.
„La începutul lunii martie, forțele terestre ruse au atacat și au capturat centrala nucleară Zaporojie. Pe 21 august 2022, imaginile au arătat că Rusia a menținut o prezență militară sporită la fața locului, cu transportoare blindate amplasate la 60 de metri de reactorul numărul cinci.
Trupele ruse au încercat cel mai probabil să ascundă vehiculele parcându-le sub țevi și pasarele. Rusia este cel mai probabil pregătită să exploateze orice activitate militară ucraineană în apropierea centralei de la Zaporojie în scopuri propagandistice.
În timp ce Rusia menține ocupația militară asupra centralei de la Zaporojie, riscurile principale sunt cel mai probabil întreruperile sistemelor de răcire ale reactoarelor, deteriorarea sursei de alimentare de rezervă sau erori ale angajaţilor care operează sub presiune”, a scris Ministerul Apărării din Marea Britanie pe Twitter.
UPDATE ORA 11:30. Spania va trimite armament în Ucraina
Spania a anunțat că urmează să trimită Ucrainei o baterie antiaeriană și mai multe rachete.
De asemenea, vor mai fi trimise: 1.000 de proiectile. 1.000 de tone de motorină, vehicule blindate și 30.000 de uniforme pentru sezonul rece.
UPDATE ORA 11:00. Ucraina vrea înființarea unui tribunal care să judece agresiunea Rusiei
Kievul a anunțat că, începând cu anul 2023, va înființa un tribunal care va judeca faptele pe care Rusia le-a comis de la începutul războiului.
UPDATE ORA 10:00. Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, condamnă atacul rusesc asupra gării
După ce o gară din Ucraina a fost atacată și zeci de morți au fost raportați, Volodimir Zelenski susține că libertatea Ucrainei nu va fi influențată de niciuna dintre acțiunile dușmanilor.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?
„E aproape noapte, ziua noastră principală, Ziua Independenţei Ucrainei, se apropie de sfârşit. Dar independenţa noastră nu se sfârşeşte şi nu se va sfârşi niciodată. Şi va exista a 32-a Zi a Independenţei, şi a 33-a, şi cele care urmează, cât timp va mai fi pe pământ.
Ucraina va trăi veşnic. Şi va deveni mai puternică în fiecare zi. Şi absolut toată lumea înţelege asta- de la Consiliul de Securitate al ONU la toate capitalele, fără excepţie. Deci să nu ne retragem de pe drumul nostru, să luptăm, să exprimăm recunoştinţa faţă de fiecare care ne sprijină, să avem grijă de statul nostru, să ne păstrăm unitatea- aceeaşi unitate ca azi, ca în fiecare zi din aceste şase luni.
Şi niciun duşman nu va putea să ne învingă. Nu există bombe care să poată şterge libertatea şi nu vor fi niciodată proiectile care să înfrângă voinţa poporului care crede în el însuşi”, a spus Zelenski.
UPDATE ORA 09:00. Rusia pregătește judecarea prizonierilor de război
Rusia vrea să organizeze procese la Mariupol, pentru a judeca prizonierii de război. Mariupol este unul dintre orașele capturate de ruși și a intrat în mâinile armatei invadatoare în luna mai.
„Aceste procese-spectacol sunt nelegitime şi o parodie a justiţiei şi le condamnăm ferm”, a spus Ned Price, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA.
Mai mult decât atât, Rusia ar vrea să distragă atenția de la crimele de război și de la toate pagubele pe care le-a creat în Ucraina de la începutul războiului.
UPDATE ORA 08:30. Mai multe explozii au fost înregistrate în Kiev
Kievul a fost, din nou, bombardat de către ruși. Atacurile au avut loc în această dimineață, 25 august, în jurul orei trei dimineața, în districtul Vîșhorod și, 20 de minute mai târziu, a fost emisă o alertă de raid aerian.
Oleksei Kuleba, șeful admministrației militare regionale Kiev, a oferit mai multe informații pe contul său de Telegram.
„Avem informaţii despre mai multe sunete de explozii într-o comunitate din districtul Vîşhorod. Clarificăm aceste informaţii. Servicii de urgenţă deja lucrează”, a transmis acesta.
UPDATE ORA 08:15. O gară din centrul Ucrainei a fost atacată și au fost înregistrați cel puțin 15 morți
Aramata rusă a bombardat o gară din centrul Ucrainei și cel puțin 15 persoane și-au pierdut viața în urma incidentului.
„Tocmai am primit o informaţie despre un atac cu rachetă rusă asupra unei gări din regiunea Dnipropetrovsk, care a vizat chiar vagoanele din gara Tchaplino. Patru vagoane de pasageri sunt în flăcări”, a spus Volodimir Zelenski în cadrul discursului susținut în fața Consiliului de Securitate al ONU.
Cel puțin 50 de persoane au fost rănite, iar numărul acestora și al morților este mult mai mare.
UPDATE ORA 08:00. Statele Unite ale Americii trimit noi arme Ucrainei
Statele Unite ale Americii trimit în Ucraina sisteme Vampire ce folosesc „mici proiectile pentru a lovi proiectilele de pe cer”, susține Dr. Colin Kahl, subsecretarul pentru politici de la Departamentul Apărării.
De asemenea, America antrenează, în continuare, armata ucaineană, pentru ca aceasta să aibă o șansă în plus împotriva Rusiei.