UPDATE ORA 12:00. Vizita de la Zaporojie ar putea avea loc mâine
Vizita inspectorilor nucleari ONU ar putea avea loc la Centrala Zaporojie mâine, 1 septembrie. Oficialii au ajuns la Kiev săptămâna aceasta, pentru a inspecta situația și centrala nucleară.
UPDATE ORA 11:00. Mai multe nave rusești se află în Marea Neagră
Trei nave ale Rusiei se află, în aceste momente, în apele Mării Negre.
De asemenea, Volodimir Zelenski ar putea pleca, pentru prima dată de la invazia Rusiei, în afara țării. Acesta s-ar putea prezenta, în New York, pentru a se deplasa la dezbaterea generală a Adunării Generale a ONU, conform anumitor diplomați.
UPDATE ORA 10:00. Ministerul britanic al Apărării susține că Ucraina a împins linia frontului spre sudul țării
Ucraina continuă contraofensiva, iar Ministerul britanic al Apărării susține că armata a reușit, „în unele locuri”, să împingă linia frontului „la o oarecare distanță”.
„Forțele armate ucrainene au continuat să atace trupele ruse din sud pe mai multe axe începând de luni. Formațiunile ucrainene au împins linia frontului înapoi la o oarecare distanță în locuri, apărările rusești vulnerabile.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
În conformitate cu doctrina sa militară, Rusia va încerca probabil acum să elimine problemele din linia sa de apărare folosind unități de rezervă mobile pre-stabilite. Acestea vor include probabil unele dintre cele din gruparea estică.
Rusia continuă să accelereze eforturile de a aduna noi trupe pentru războiul din Ucraina. Batalioanele de voluntari ale noului corp al Armatei a 3-a au plecat de la baza lor de origine în jurul datei de 24 august, foarte probabil pentru a se îndrepta către Ucraina. Eficacitatea operațională a acestor unități nu este cunoscută. Corpul Armatei a 3-a personal insuficient, iar aceste trupe au avut o pregătire limitată”, a transmis Ministerul.
UPDATE ORA 09:00. Un senator rus cere numirea războiului „o operațiune teroristă”
După ce Vladimir Putin a spus că ceea ce se întâmplă în Ucraina este o „operațiune militară specială” și nu război, un senator rus cere schimbarea acestei denumiri în „operațiune teroristă”, conform Pravda.ru.
Acesta susține că Ucraina este un adevărat „focar al terorismului internațional”, iar statutul operațiunii trebuie schimbat și el din acest punct de vedere.
„Cred că ar trebui schimbată natura operațiunii militare speciale din Ucraina. Aceasta nu mai este doar o operațiune specială, ci o operațiune antiteroristă”, a spus Sheremet în cadrul unui interviu acordat pentru RIA Novosti.
UPDATE ORA 08:00. Volodimir Zelenski anunță lupte grele în sudul Ucrainei, în Donbas și în Harkov
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, anunță lupte intense în Harkov, în Donbas și în sudul Ucrainei și a declarat că, până la finalul lunii august, regiunea Donețk va fi, din nou, a ucrainenilor.
„În această zi, ocupanţii au bombardat cu brutalitate Harkov, Mykolaiv şi celelalte oraşe ale noastre. Şi aproape peste tot- exact infrastructura civilă. Doar un singur bombardament rusesc asupra Harkovului a luat astăzi viaţa a 5 oameni, alţi 12 au fost răniţi”, a spus liderul de la Kiev.