UPDATE 13:00: AIEA confirmă capturarea de către ruși a directorului centralei de la Zaporojie
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a confirmat sâmbătă "detenția temporară" a directorului centralei nucleare ucrainene Zaporojie, Ihor Muraşov, transmite EFE. Într-un comunicat, agenția nucleară a ONU a semnalat că, după ce a fost informată de către Ucraina de detenție, a contactat "autoritățile competente", într-o aparentă referire la Rusia, şi a fost informată că Muraşov "este reţinut temporar".
Conform mandatului său de securitate şi protecţie nucleară, AIEA aşteaptă o soluţionare rapidă şi satisfăcătoare a chestiunii, a declarat directorul general al AIEA, Rafael Grossi. Comunicatul AIEA evidenţiază faptul că reţinerea lui Muraşov are un impact "foarte semnificativ" asupra securităţii şi protecţiei nucleare a centralei, ocupată din martie de trupele ruse.
"Detenţia unui membru al personalului centralei este o sursă de gravă îngrijorare, atât pentru impactul psihologic şi al presiunii asupra restului personalului, cât şi pentru faptul că este în detrimentul securităţii nucleare.
Update 9:30: Orașul strategic Lîman a reintrat sub controlul ucrainenilor
Volodimir Zelenski a dezvăluit sâmbătă că luptele continuă în orașul strategic Lîman din regiunea Donețk, în ciuda anunțului făcut de Moscova privind retragerea trupelor ruse din acest oraș, relatează Al Jazeera și The Guardian.
„Steagul ucrainean se află deja la Lîman, în regiunea Donețk. Luptele continuă acolo”, a declarat Zelenski, în mesajul său video de sâmbătă seară, adresat națiunii.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Camioanele înmatriculate în statele membre UE vor fi interzise în Rusia începând cu 10 octombrie
Moscova a anunțat sâmbătă că circulația camioanelor înmatriculate în statele membre ale Uniunii Europene va fi interzisă în Rusia începând cu zece octombrie.
Interdicția privește camioanele prin care se realizează schimburi comerciale bilaterale între țările UE şi Rusia, precum şi tranzitul sau intrarea camioanelor din ţări terţe. Hotărârea priveşte, de asemenea, camioanele provenind din Marea Britanie, Norvegia şi Ucraina.
Interdicția va rămâne în vigoare până la 31 decembrie 2022. Ţările europene au interzis ieşirea camioanelor din Belarus şi Rusia pe 8 aprilie.