UPDATE ORA 11:00. Oficialii cer represalii în urma dezastrului de la podul Kerci
Anumiți oficiali din Rusia și din Ucraina au cerut represalii în urma incendiului care a avut loc pe podul Kerci.
Conform The Guardian, Kirill Stremousov, omul pus de Rusia în regiunea Herson, spune că „toată lumea așteaptă o lovitură de represalii și este posibil să vină ”. În tot acest timp, deputatul Oleg Morozov a spus, pentru RIA Novosti, că „există un război terorist nedisimulat împotriva noastră”.
UPDATE ORA 09:30. Rusia trimite mai mulți scafandri, pentru ca pagubele de la podul Kerci să fie evaluate
Rusia se pregătește să trimită mai mulți scafandri, pentru a evalua pagubele provocate de explozia de la podul Kerci. Anunțul a fost făcut de Marat Husnullin, vicepremierul Rusiei.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
UPDATE ORA 09:00. Germania a anunțat noi livrări de arme
Germania continuă livrările de armament către Ucraina și adaugă faptul că NATO ar trebui să găsească modalități prin care să acopere „lacunele din domeniul apărării”.
„Trăim vremuri grave și, în astfel de vremuri, este important să știm unde avem lacune în apărare. Apărarea aeriană este un astfel de domeniu în care este urgent să acționăm", a spus Christine Lambrecht, ministrul Apărării din Germania.
UPDATE ORA 08:00. Numărul morților din orașul Zaporojie este de cel puțin 17
Rușii au continuat să bombardeze orașul Zaporojie, iar numărul morților este, până în prezent, de cel puțin 17. Zeci de alte persoane au fost rănite.
De asemenea, mai mult de 700.000 de ucraineni nu mai au curent electric, în timp ce peste 620.000 de civili nu mai au gaz.
A video showing the aftermath of #Russia 's attack on #Zaporizhzhia killing at least 17 people. pic.twitter.com/Q1CRap1GMz
— NEXTA (@nexta_tv) October 9, 2022