LIVE UPDATE Ziua 232 de război în Ucraina. Rușii au atacat cu rachete portul Nikolaev. Putin și Erdogan se întâlnesc la Astana

Autor: Diana Tilă

Războiul dintre Rusia și Ucraina a intrat în a 232-a zi. Rusia continuă bombardamentele în Ucraina.

Rusia a lansat joi o rafală de rachete asupra orașului ucrainean Nikolaev și un val de drone asupra instalațiilor de infrastructură din Kiev, după ce Adunarea Generală a ONU a condamnat tentativa Moscovei de anexare a patru zone ucrainene, iar aliații Kievului s-au angajat să-i acorde mai mult ajutor militar.

 „O clădire rezidențială cu cinci etaje a fost lovită, cele două etaje superioare au fost complet distruse, restul- sub dărâmături.

Salvatorii lucrează la fața locului", a spus primarul Oleksandr Senkevich despre ceea ce a numit un „bombardament masiv".

Citeste si: Războiul lui Putin accelerează indepartarea UE de combustibili toxici!

Atacuri cu drone au lovit joi dimineaţa devreme infrastructuri din regiunea Kiev, a anunţat Kirilo Timoşenko, adjunct al şefului cancelariei prezidenţiale ucrainene: „Un alt atac cu drone kamikaze asupra unor infrastructuri critice".

Marea Britanie a anunțat că va dona arme Ucrainei

Marea Britanie a anunțat că va dona Ucrainei arme de apărare aeriană, capabile să doboare rachete de croazieră.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citeste si: Franța trimite blindate și tancuri în România, pentru a-și consolida prezența militară. Deplasarea se va face spre Cincu

„Ultimele lovituri fără discriminare ale Rusiei asupra zonelor civile din Ucraina justifică sprijinul suplimentar pentru cei care încearcă să-și apere națiunea. Așa că astăzi am autorizat furnizarea de rachete antiaeriene Amraam către Ucraina. Aceste arme vor ajuta Ucraina să-și apere cerul de atacuri și să-și consolideze apărarea generală împotriva rachetei alături de Nasam-urile americane”, a precizat Ben Wallace, secretarul pentru apărare al Regatului Unit.


Vladimir Putin și Erdogan se întâlnesc la Astana

Joi, 13 octombrie, Vladimir Putin și omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, se întâlnesc la Astana, în marja unui summit regional din Kazahstan. Consilierul de la Kremlin, Yuri Ushakov, a precizat miercuri că președintele turc poate propune idei pentru pace, sugerând că „ ne așteaptă o discuție foarte interesantă și, sper, utilă”, r elatează The Guardian.

Citeste si: Putin se razgandeste si ofera gaz prin Nord Stream 2. Germania refuza!

”Acum mulți spun că turcii sunt gata să vină cu alte inițiative în contextul gestionării conflictului ucrainean. Există rapoarte în presă că partea turcă prezintă considerații specifice în acest sens, nu exclud ca Erdogan să abordeze acest subiect în timpul întâlnirii de la Astana. Așa că ne așteaptă o discuție foarte interesantă și, sper, utilă”, a precizat consilierul rus.

Franța anunță alte ajutoare militare pentru Ucraina

„Vom livra radare, sisteme şi rachete (n.a. antiaeriene) pentru a proteja (n.a. ucrainenii) de atacuri, în special pentru a-i proteja de atacurile cu drone”, a transmsi Macron, care a subliniat că Hexagonul are în plan o livrare suplimentară de tunuri Caesar pentru Ucraina.

Armata ucraineană a transmis că trupele ruse lansează în continuare atacuri. Conform Statului Major al Forțelor Armate ucrainene, rușii „ încearcă să desfășoare acțiuni ofensive pe direcțiile Bakhmut și Avdiivka” din regiunea de est a Donețk. Mai mult, regiuni din Dnipropetrovsk și Zaporojie au fost și ele atacate, mai ales orașul Orihiv.